Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții Curții de Conturi Europene: Principalele obiective sunt reducerea deficitului bugetar și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut marți, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentanții Curții de Conturi Europene, ai Curții de Conturi a Republicii Moldova și ai Curții de Conturi a României, aflați în București în contextul unei reuniuni internaționale.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile au vizat rolul instituțiilor supreme de audit în asigurarea unei bune guvernanțe, utilizarea eficientă și responsabilă a fondurilor publice și europene, precum și consolidarea cooperării instituționale.

Prim-ministrul a precizat că principalele obiective ale Guvernului sunt reducerea deficitului bugetar și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor.

În acest context, a menționat importanța respectării jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până în august 2026 și accelerarea implementării proiectelor finanțate din fonduri europene.

Premierul a semnalat faptul că unele autorități și instituții care implementează proiecte întâmpină dificultăți generate de interpretările diferite ale cadrului legal de către instituțiile cu rol de reglementare, audit și control. În acest context, prim-ministrul a solicitat o abordare unitară și clară, menită să sprijine eficiența investițiilor, și a arătat disponibilitatea Guvernului de a susține eventuale modificări legislative pentru clarificarea normelor.

Discuțiile au abordat și viitoarele programe de finanțare europeană din cadrul Cadrului Financiar Multianual 2021–2027. Prim-ministrul a arătat necesitatea reducerii disparităților între statele membre, adaptarea sprijinului la nevoile specifice ale fiecăruia și menținerea unor politici dedicate în domenii precum agricultura și coeziunea.

Reprezentanții Curții de Conturi Europene au menționat importanța diseminării rapoartelor de audit către toate instituțiile și autoritățile relevante din România, pentru a facilita implementarea recomandărilor și îmbunătățirea proceselor administrative.

Ei au subliniat și necesitatea consolidării capacității instituționale în domeniul auditului public, inclusiv printr-o mai bună coordonare între structurile naționale cu atribuții în audit și control.

Din delegația Guvernului României au făcut parte: viceprim-ministrul Oana-Clara Gheorghiu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, președintele Curții de Conturi a României Mirela Călugăreanu, precum și șeful Cancelariei Prim-Ministrului Mihai Jurca.

Din partea Curții de Conturi Europene și a instituțiilor partenere au participat: Tony Murphy, președintele Curții de Conturi Europene, Pierre Moscovici și Lucian Romașcanu, membri ai Curții de Conturi Europene din partea României, precum și Tatiana Șevciuc, președinta Curții de Conturi a Republicii Moldova.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare