Ministrul Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european pentru transporturi despre proiectele actuale și viitoare de infrastructură din România

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a avut luni o întrevedere cu Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru transporturi, în cadrul căreia au discutat despre proiectele actuale și viitoare de infrastructură din România.

„Am discutat despre Podul de la Grădiștea, care reprezintă o legătură esențială între București și Giurgiu, asigurând continuitatea conexiunilor României cu Europa”, a scris Ciprian Șerban, pe Facebook.

În acest context, ministrul Transporturilor a evidențiat o serie de priorități esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii.

„Am menționat despre necesitatea accelerării proiectelor din fonduri europene, despre simplificarea procedurilor și menținerea priorităților clare: conexiuni cu statele vecine (inclusiv Ucraina și Republica Moldova), acces feroviar modern către Portul Constanța, mobilitate militară și cooperare regională cu Bulgaria și Grecia”, a precizat Ciprian Șerban.

De asemenea, ministrul a subliniat că România rămâne angajată în dezvoltarea rețelei TEN-T și a unui sistem de transport modern, eficient și bine conectat.

„Cu investiții estimate la 6 miliarde de euro anual și proiecte majore pe termen lung, avem nevoie de continuitate și sprijin european solid pentru a livra rezultate”, a conchis Ciprian Șerban.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare