Comisia Europeană a reiterat apelul său la dialog în Spania pentru a pune capăt crizei din Catalonia, în contextul în care autoritățile regionale catalane ar putea declara marți independența, informează Reuters, citat de Agepres.
”Noi am făcut apel la toți cei implicați să iasă din această confruntare cât mai repede posibil și să înceapă dialogul”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului Uniunii Europene, răspunzând unei întrebări despre modul cum ar putea Comisia să reacționeze la o astfel de declarație.
”Violența, așa cum am mai spus, nu poate fi niciodată un instrument politic”, a declarat presei purtătorul de cuvânt, reamintind declarația făcută săptămâna trecută.
”Noi ne-am exprimat încrederea în capacitatea premierului (Mariano) Rajoy de a gestiona acest proces delicat, respectând în totalitate Constituția Spaniei și drepturile fundamentale ale cetățenilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Se așteaptă ca vârful celei mai grave crize politice din Spania din ultimele patru decenii să fie atins astăzi când liderul catalan, Carles Puigdemont va susține în fața Parlamentului regional primul său discurs de la organizarea referendumului în cadrul căruia va face publice planurile sale privind independența, potrivit The Guardian.
În pofida faptului că acesta a declarat că va proclama independența regiunii estice în 48 de ore de la referendum, acesta a avut o poziție retractară până în prezent, solicitând în schimb negocieri mediate cu Executivul de la Madrid.
Este neclar dacă acesta va recurge la o poziție tranșantă, declarând unilateral independența Cataloniei sau va opta pentru o variantă mai puțin drastică, sperând că va evita escaladarea tensiunilor. Alocuțiunea sa în fața Legislativului regional este programată pentru ora 18.00, ora locală.




