Consiliul și Parlamentul European au ajuns luni seara, cu doar o oră înaintea expirării termenului privind negocierile de conciliere, la un acord privind bugetul UE pentru 2020, care se va concentra puternic pe creștere și competitivitate, acțiune climatică și alte priorități ale UE, precum securitatea și gestionarea migrației, potrivit unui comunicat.
Angajamentele totale stabilite de negociatorii din partea PE și Consiliului se ridică la 168,7 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 1,5% față de bugetul pentru anul 2019. Plățile totale se ridică la 153,6 miliarde EUR, în creștere cu 3,4% față de 2019. De asemenea, 1,5 miliarde de euro au fost puse deoparte pentru cheltuieli neprevăzute.
Această creștere reflectă angajamentul ferm de a continua implementarea accelerată a programelor 2014-2020, obiectivul fiind asigurarea plăților în timp util către beneficiari și evitarea acumulării substanțiale a cererilor de plată în următorii câțiva ani, în special în ceea ce privește politica de coeziune. Legat de acest subiect, reprezentantul permanent al României la UE, Luminița Odobescu, a confirmat că ,,nivelul de plăți pentru coeziune și agricultură au fost atinse” în urma acordului la care au ajuns instituțiile europene.
Cifrele convenite se bazează pe premisa că Marea Britanie va continua să participe pe deplin la finanțarea și implementarea bugetului UE pentru 2020.
În ceea ce privește obiectivele de politici, UE și-a propus să aloce cel puțin 20% din cheltuieli pentru protecția climei în perioada 2014-2020. Pentru a contribui la îndeplinirea acestui obiectiv, Parlamentul și Consiliul au convenit să pună un accent mai mare pe acțiunile climatice în mai multe domenii precum cercetarea și dezvoltarea (Orizont 2020), infrastructura de transport și energie (Facilitatea Conectarea Europei) și acțiunea externă a UE. S-au alocat fonduri suplimentare programului LIFE al UE, care va primi 590 de milioane EUR, și Agenției Europene de Mediu pentru recrutarea de personal nou care să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice.
Pe lângă climă, bugetul de anul viitor se va concentra și pe tineri, mai exact pe sprijinirea nevoilor lor de formare și încadrare pe piața muncii. În acest sens, Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă pentru tineri va fi consolidată cu 23,8 milioane de euro, urmând să fie completată cu alte 50 de milioane de euro în vara anului 2020, dacă Comisia Europeană confirmă că este necesar. În plus, programul Erasmus + va fi majorat cu 50 de milioane euro.
Astfel, bugetul UE 2020 este despre ,,continuitate”, potrivit comisarului european pentru buget, Guenter Oettinger, care a precizat că ,,va contribui la crearea de locuri de muncă, va aborda schimbările climatice și va stimula investițiile în toată Europa. Va investi în tineri și va face Europa mai sigură”.




