Connect with us

IRAN

Iranul consideră că Uniunea Europeană ar putea media relația dintre Teheran și Washington în dosarul nuclear

Published

on

© European Union, 2020

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a cerut Uniunii Europene să medieze între Iran și Statele Unite pentru a salva acordul nuclear, în cadrul unui interviu acordat luni CNN International, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”În mod clar, poate exista un mecanism fie pentru a sincroniza” revenirea celor două ţări în cadrul acordului, ”fie pentru a coordona acţiuni posibile”, a declarat Zarif.

Conform acestuia, Înatul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, poate să își asume rolul de coordonator al comisiei mixte care monitorizează aplicarea acordului semnat în 2015 și să ”orchestreze măsurile ce trebuie adoptate de Statele Unite și măsurile pe care trebuie să le ia Iranul”.

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite, sub președinția Trump, s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

La 21 ianuarie, Casa Albă anunța că Statele Unite încearcă să extindă și să consolideze constrângerile nuclere referitoare la Iran prin mijloace diplomatice, iar această chestiune se numără printre primele discuții ale noului președinte al SUA Joe Biden cu omologii săi.

”Preşedintele a spus clar că el crede că prin diplomaţie succesivă SUA încearcă să extindă şi să consolideze constrângerile nucleare asupra Iranului şi să trateze alte probleme preocupante. Iranul trebuie să reînceapă să se conformeze constrângerilor nucleare semnificative din acord”, a spus Psaki.

Până acum, diplomaţia iraniană a cerut administraţiei Biden să facă primul pas în detensionarea relaţiei prin ridicarea sancţiunilor.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

IRAN

Statele Unite solicită Iranului ”să revină rapid la masa negocierilor” privind dosarul nuclear: Acest proces nu poate continua la nesfârşit

Published

on

© U.S. Department of State/ Flickr

Statele Unite au solicitat joi noului președinte iranian, Ebrahim Raissi, să revină ”rapid” la negocierile privind dosarul nuclear iranian, suspendate în ultimele săptămâni, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Pentru noi, aceasta este o prioritate urgentă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. ”Acest proces nu poate continua la nesfârşit”, a precizat acesta, refuzând totuşi să dea un ultimatum.

”Cerem Iranului să revină rapid la masa negocierilor pentru a încerca să ne încheiem activitatea”, a spus Ned Price.

”Mesajul nostru către preşedintele Raissi este acelaşi cu mesajul către predecesorul său. Sperăm că Iranul va profita acum de oportunitatea de a găsi soluţii diplomatice”, a adăugat oficialul american.

Noul președinte iranian, ultraconsevator, a depus jurământul joi în fața Paralementului, arătându-și deschiderea ”oricărui plan diplomatic” pentru ridicarea sancțiunilor care subminează economia țării, în vreme ce a atras atenția că Iranul nu va ceda în fața ”presiunii și a sancțiunilor”.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a afirmat că este pregătit să revină la acordul din 2015 menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bombă atomică, acord din care predecesorul său Donald Trump a retras Statele Unite, cu condiţia ca Iranul să respecte din nou restricţiile asupra programului său nuclear.

Pentru a salva acest acord, Washingtonul va trebui să ridice sancţiunile împotriva Iranului suspendate în 2015, dar restabilite în timpul administraţiei Trump.

Puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, în contextul în care Iranul și-a manifestat intenția sa de a începe îmbogățirea uraniului cu puritate de 60%, gest calificat de Statele Unite ca fiind unul ”provocator”.

Uniunea Europeană și-a exprimat recent speranța că Teheranul şi marile puteri ale lumii încă pot ajunge la o înţelegere pentru a reanima acordul din 2015 asupra programului nuclear iranian, în contextul schimbării conducerii. 

Acordul nuclear cu Iranul, din care Statele Unite, sub președinția Trump, s-au retras unilateral în 2018, a fost semnat în 2015 la Viena, de Grupul P5+1 din care fac parte marile puteri (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania), după negocieri care au durat un deceniu.

Printre prevederile acordului se număra și obligația asumată de Iran de a permite timp de 25 de ani controale extinse ale programului său nuclear din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA califică drept ”provocator” anunțul Iranului privind îmbogățirea uraniului cu 60%: Pune sub semnul întrebării seriozitatea Teheranului în ceea ce priveşte discuţiile despre acordul nuclear

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a calificat miercuri anunțul Iranului cu privire la intenția sa de a începe îmbogățirea uraniului cu puritate de 60% ca fiind ”provocator”, afirmând că această decizie ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea cu care Teheranul abordează negocierile nucleare de la Viena, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Iranul a precizat că va îmbogăți uraniu cu 60%, un pas importat spre 90% cât este necesar pentru utilizarea sa în scopuri militare, de la nivelul de 20% atins până în prezent, ca răspuns la ceea ce susține că a fost un act de saborate a instalației sale nucleare cheie de la Natanz din partea Israelului.

”Luăm foarte în serios anunţul provocator al intenţiei de a începe îmbogăţirea uraniului cu 60%”, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles.

”Trebuie să vă spun că pasul acesta pune sub semnul întrebării seriozitatea Iranului în ceea ce priveşte discuţiile nucleare, aşa cum subliniază imperativul revenirii la respectarea comună a a JCPOA (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune)”, a declarat Blinken, referindu-se la acronimul sub care este cunoscut acordul nuclear.

După o primă sesiune de discuţii, săptămâna trecută, negocierile urmează să fie reluate joi la Viena, în Austria, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat.

La finalul primelor negocieri de la Viena cu Iranul, la care SUA nu participă direct, americanii au declarat că au făcut propuneri ”foarte serioase” şi că se aşteaptă la o oarecare ”reciprocitate” din partea Republicii Islamice.

Continue Reading

IRAN

Iranul suspendă cooperarea cu UE în mai multe domenii privind drepturile omului după ce Bruxelles-ul a adăugat opt persoane și trei entități pe lista de sancțiuni

Published

on

© multimedia.europarl.europa.eu

Teheranul a condamnat ”ferm” luni seara noile sancțiuni anunțate de Uniunea Europeană împotriva a opt responsabili iranieni și a anunțat ca răspuns ruperea ”oricărui dialog asupra drepturilor omului” cu UE și ”cooperarea rezultată din acest dialog”, anunță France Presse, citat de Agerpres.

”Trebuie desigur să respingem astfel de acţiuni din partea celor care pretind în mod fals că sunt campionii drepturilor omului, aceia care, din motive politice, nu doar că au rămas tăcuţi în faţa încălcării drepturilor poporului iranian sub regimul sancţiunilor ilegale impuse de Statele Unite, dar au şi cooperat cu acestea”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Saeed Khatibzadeh, într-un comunicat.

Acestea fiind spuse, Iranul ”suspendă orice dialog cu privire la drepturile omului cu UE și orice cooperare care rezultă din acest dialog în special în materie de terorism, lupta împotriva traficului de droguri şi refugiaţi”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei iraniene.

Reacția Teheranului apare în contextul în care Uniunea Europeană a decis luni să prelungească până la 13 aprilie 2022 măsurile sale restrictive ca răspuns la încălcări grave ale drepturilor omului în Iran.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, aceste măsuri constau într-o interdicție de călătorie și o înghețare a activelor, precum și o interdicție privind exporturile către Iran de echipamente care ar putea fi utilizate pentru represiune internă și de echipamente pentru monitorizarea telecomunicațiilor.

În plus, li se interzice cetățenilor și întreprinderilor din UE să pună fonduri la dispoziția persoanelor și entităților incluse pe listă.

În egală măsură, Consiliul Uniunii Europene a adăugat opt persoane și trei entități pe lista de sancțiuni respectivă, având în vedere rolul acestora în reacția violentă la demonstrațiile din noiembrie 2019 din Iran, lista cuprinzând în prezent un total de 89 de persoane și 4 entități.

Anunțul apare în contextul în care negocierile privind acordul nuclear cu Iranul au fost reluate la Viena, în Austria, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat luni că ”nu va fi simplu”, punctând în același timp că spiritul discuțiilor este unul ”constructiv”.

În egală măsură, acesta a precizat că ”ceea ce auzim despre Teheran în acest moment nu este o contribuţie pozitivă (la negocieri), în special recentele evoluţii privind Natanz”, a declarat Maas în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.

Uniunea Europeană a respins orice tentativă de subminare a discuțiilor aflate în desfășurate la Viena pe tema acordului nuclear cu Iranul și a solicitat clarificări cu privire la incidentul produs duminică la uzina de îmbogățire a uraniului de la Natanz (centrul Iranului).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO1 hour ago

Pentagonul, înainte de vizita secretarului apărării Lloyd Austin la București: România face cam tot ceea ce am putea cere de la un aliat NATO

NEWS3 hours ago

Recep Tayyip Erdogan anunță că Turcia discută cu SUA pentru a achiziționa avioane de luptă F-16, după ce țara sa a fost exclusă din programul F-35

MAREA BRITANIE3 hours ago

Regatul Unit dorește să-și revizuiască legislația privind drepturile omului pentru a împiedica CEDO ”să-i dea ordine”

REPUBLICA MOLDOVA5 hours ago

Republica Moldova trimite luni la Lețcani, Iași, o echipă formată din 22 de medici și asistenți medicali pentru a ajuta România în lupta cu pandemia

CONSILIUL UE7 hours ago

Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniștrilor de externe de la Luxemburg. Relațiile UE cu statele din regiunea Golfului și perspectivele Parteneriatului Estic, temele principale pe agendă

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Parlamentul European se reunește în sesiune plenară (18-21 octombrie). Situația statului de drept în Polonia și accelerarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, printre principalele teme

U.E.9 hours ago

”Operațiunea Santinela”: Europol, OLAF, Parchetul European, Eurojust și 19 state membre, printre care și România, își unesc forțele pentru a preveni fraudarea fondurilor NextGenerationEU

U.E.11 hours ago

În ultima vizită oficială în Turcia, Angela Merkel a salutat ”foarte buna colaborare” cu acest ”important partener”, fără a omite criticile privind drepturile omului și libertățile individuale

Dan Motreanu1 day ago

Ziua mondială a alimentației. Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE: FAO cheamă toate guvernele să adopte politici noi care să încurajeze producția durabilă de alimente

POLITICĂ1 day ago

Președintele PMP: Agențiile Standard & Poor’s și Moody’s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

ROMÂNIA1 day ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA2 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA2 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA2 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA3 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending