Iranul și AIEA au ajuns la un acord privind reluarea inspecțiilor ONU la toate facilitățile nucleare, inclusiv la cele bombardate de SUA și Israel

Teheranul și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) au ajuns la un acord privind revenirea inspectorilor ONU în toate instalațiile nucleare ale Iranului, inclusiv cele lovite de atacurile Israelului și SUA din iunie, relatează The Guardian.

Confirmarea a venit din partea directorului general al AIEA, Rafael Grossi, după o întâlnire de trei ore, luni, la Cairo, cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi. Grossi a descris înțelegerea ca fiind „un important pas în direcția cea bună”, dar a precizat că textul integral al acordului nu va fi publicat.

Acordul privind revenirea inspectorilor ONU este una dintre condițiile preliminare stabilite de Franța, Germania și Regatul Unit pentru a amâna planul de reimpunere a sancțiunilor severe ale ONU asupra Iranului la sfârșitul acestei luni.

Citiți și Franța, Germania și Regatul Unit declanșează mecanismul de reimpunere a sancțiunilor ONU asupra Iranului

Araghchi a subliniat că documentul respectă cadrul legal intern al Iranului: „În textul acordului cu agenția, legea parlamentului a fost explicit acceptată și s-a menționat că trebuie să acționăm în cadrul legal. Asta înseamnă că totul trebuie aprobat de Consiliul Suprem de Securitate Națională.” Potrivit ministrului, această aprobare a fost deja obținută.

Grossi a recunoscut dificultatea negocierilor, având în vedere că parlamentul iranian adoptase o lege care interzicea revenirea inspectorilor fără garanții privind securitatea viitoare a siturilor nucleare, garanții ce depășesc mandatul agenției.

„Acest document tehnic cu Iranul oferă acces la toate facilitățile și instalațiile din Iran și prevede raportarea necesară privind toate siturile atacate, inclusiv materialul nuclear”, a explicat el, făcând referire la stocul iranian de 440 kg de uraniu îmbogățit la 60%.

Diplomatul ONU a recunoscut că acordul nu a fost încă pus în aplicare și că ar putea apărea dificultăți în acest proces. Totuși, el speră că acordul „va fi considerat un semn că se poate ajunge la un consens și că nimic nu poate înlocui dialogul”.

În Iran, unii parlamentari cer acces la textul integral, însă legislativul este în vacanță trei săptămâni, ceea ce amână orice dezbatere publică. Între timp, scepticismul persistă: conservatorii iranieni se tem că AIEA ar putea transmite informațiile obținute către SUA sau Israel, care le-ar putea folosi pentru noi atacuri.

Pe plan diplomatic, șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat că acordul „ar putea fi un pas decisiv pentru diplomația nucleară dacă este implementat rapid de Iran”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare