În al cincilea an de război pe scară largă, de mare intensitate al Rusiei în Ucraina, noul război israeliano-american asupra Iranului adaugă unde de șoc relevante în Regiunea Extinsă a Mării Negre, care se compun cu evoluțiile cunoscute impuse de agresiunea rusă. Singura veste bună este conturarea tot mai clară a strategiei de apărare și gestionare a crizelor pe care statele din regiune o construiesc pentru a contracara turbulențele și tectonicitatea în creștere la Marea Neagră. Și formulele de revizuire a cooperării regionale sunt afectate de reașezarea globală și se văd prin intrarea în desuetudine și nefuncționalitate a OCEMN-Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră, transformarea arealului în zonă de confruntare cu țintă economică asupra flotei din umbră ruse și eforturile de reașezare a MCM, misiunea comună de deminare a statelor NATO din zonă într-una care să vizeze protecția infrastructurii critice marine și submarine. Rămâne tensiunea privind responsabilitatea regională versus rolul aliat și european pentru apărare, marcat de creșterea interesului UE și SUA față de Marea Neagră.
Constante și noutăți ale războiului Rusiei în Ucraina: interzicerea navigației militare ruse și a flotei din umbră
Regiunea Extinsă a Mării Negre și-a schimbat sensibil componența și orientările strategice, cu precădere în Caucaz, acolo unde cele trei state au făcut o reorientare. Rusia și-a pierdut prezența și aplombul, Turcia și Statele Unite au dobândit o prezență puternică și influență majoră, cu precădere după războiul din Nagorno-Karabakh, implicarea în relația Armenia-Azerbaidjan și pacea între cele două state, dar și urmare a tensiunilor celor două state cu Rusia pe motive distincte. Azerbaidjanul a avut parte de iritanți relevanți la descinderea și uciderea unor capi ai diasporei sale din Ekaterinburg, în timp ce doborârea de către Rusia a avionului de linie ce mergea în Cecenia a avut efecte majore asupra relației bilaterale. Armenia a acceptat proiectul american și drumul european. În schimb Georgia s-a întors pe călcâie și joacă apropierea de Rusia, fără dividende în reîntregirea teritorială, însă.
Altfel, avem cele trei state membre NATO, România, Turcia și Bulgaria care și-au întărit cooperarea la Marea Neagră, cu precădere pe dimensiunea combaterii minelor dar și a securității infrastructurii critice subacvatice și de suprafață, Republica Moldova și Ucraina așteaptă decizia europeană și eventualele alegeri în Ungaria pentru a obține accesul accelerat în UE, iar Rusia rămâne mai degrabă izolată, cu un impact major în privința relațiilor cu terțe state din cauza războiului de agresiune asupra Ucrainei și modificării frontierelor împotriva dreptului internațional, prin forță.
Războiul de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei în Ucraina a continuat, în cea mai mare măsură, pe coordonatele cunoscute: război de uzură, asalturi sinucigașe și fără orizont ale Rusiei, avans minuscul – în începutul de an, pe baza contraatacurilor, chiar Ucraina a câștigat mai mult teritoriu și a prevenit ofensiva de primăvară vară, care tocmai a început de curând. Spațiul de luptă este transparent, cu mii de drone, iar războiul de drone a devenit o constantă, ca și competiția tehnologică acerbă pentru a-l domina pe celălalt. La nivel naval, Rusia are o interdicție de navigație de factocu marina militară care obișnuia să lanseze atacuri la adresa Ucrainei din larg, pe baza dronelor marine ucrainene care au spulberat-o. Problema intervine și în porturi, inclusiv în terminale petroliere.
Modificările importante au loc odată cu extinderea zonei gri: Ucraina a reușit să-și potențeze dronele și să facă nesiguri nu numai cei 20-30 km din spațiul liniei de contact, ci întregul teritoriu ocupat în Donetsk, Luhansk, Zaporoje și Kherson, în Sumî și nord-vestul său, desigur, dar și în Crimeea. Ea poate lovi oricând fără probleme până la Marea Azov și are capacitatea de a introduce instabilitate, incertitudine și control pe întregul său teritoriu recunoscut internațional.
În plus, prevenirea planurilor de cucerire rusă mai departe și inversarea pentru moment al trendului pierderilor teritoriale are relevanță și mai mare în condițiile unor pierderi enorme de forțe, la relansarea ofensivei de primăvară-vară a Rusiei, cu un record de 1700 pierderi pe zi și 10.000 într-o săptămână, numere care fac ofensiva inacceptabilă și extrem de costisitoare pentru orice țară. Acest lucru nu înseamnă că Ucraina nu și-a conservat, ba chiar și-a dezvoltat capacitatea de lovire în adâncime, la 4000-5000 km de frontierele sale, aducând războiul la ușa fiecărui rus care trăiește în partea europeană, la Vest de Urali.
O tendință decriptată mai demult dar devenită persistentă și cu impact strategic relevant este vânarea flotei din umbră a Rusiei, fără victime dar imobilizând vasele și evitând deversările de produse petroliere. Ucraina persistă în acest tip de atacuri în Marea Neagră, vânând aceste nave aflate pe lista de interdicții a UE, dincolo de apele teritoriale, înainte de pătrunderea lor în strâmtori, spre a ieși în Mediterană. De partea celalată, Rusia continuă atacuri sporadice dar constante la adresa unor nave care fac comerțul prin coridorul existent, țintirea făcându-se în apele teritoriale ucrainene, fără a lovi în cele ale României, Bulgariei și Turciei care complinesc coridorul de transport din Odessa spre strâmtori. Portul Odessa și micile porturi sau facilități portuare de pe Dunăre, inclusiv în apropierea României, sunt o țintă constantă și invariabilă.
Războiul împotriva Iranului: de la deturnarea atenției la schimbarea deciziei lui Putin
Deschiderea războiului coaliției israeliano-americane împotriva Iranului s-a dovedit un game changer, un declanșator care, prin suprapunere, a afectat direct războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina și, respectiv, perspectiva păcii. Mai întâi, întâlnirile din Golf care trebuiau să continue în format trilateral SUA-Rusia-Ucraina nu au mai avut loc și s-a intrat într-o pauză, într-un moment, e adevărat, în care Rusia oricum urma să se ridice de la masă pe motiv că Ucraina nu a îndeplinit condițiile inițiale pentru negocieri, respectiv retragerea din întregul Donbas. Cercul de fier al apărării ucrainene nu poate fi abandonat unei Rusii fără perspective imediate și realiste de a-l cuceri, așa cum nu e posibilă negocierea teritoriilor contra securitate.
Recent președintele Volodimir Zelenski a subliniat că partea americană condiționează chiar garanțiile sale de securitate pentru Ucraina de cedarea către Rusia a teritoriului, lucru de neacceptat, dar care se vede mult mai puțin astăzi din cauza efectelor războiului din Iran. Și nici europenii nu au multe argumente și pârghii spre a reveni în Biroul Oval și a determina o revenire la condițiile trilaterale stabilite ale planului în 20 de puncte Ucraina-UE-SUA. Deturnarea atenției lumii de la războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina și creșterea prețului la barilul de petrol, virtual în avantajul Rusiei și al reașezării situației ei economice dezastruoase, dacă războiul va dura un timp mai îndelungat, schimbă dinamica și perspectivele în Regiunea Extinsă a Mării Negre.
Acum preocuparea majoră devine prețul la petrol și gaze și, mai recent, tranzitul prin strâmtoarea Hormuz, la care se adaugă amenințările reciproce și ambiția crescută a Iranului de a prelua și a i se recunoaște suveranitatea asupra strâmtorii, urmând să introducă unilateral taxe pentru a-și reconstrui țara. Desigur, nu ignorăm nici afirmația președintelui Trump, care anunță că va controla strâmtoarea împreună cu un viitor ayatollah iranian. Totuși ambiguitatea presupuselor anunțate negocieri menține neclaritatea și instabilitatea perspectivelor în regiune, ca și a prețurilor și a duratei menținerii lor crescute. Nici amenințările cu distrugerea resurselor de petrol și gaze sau a rafinăriilor, terminalelor și porturilor statelor din Golf nu anunță o perspectivă favorabilă.
Pe de altă parte, aceste evoluții și atacurile cu drone au dat Ucrainei cărți de jucat atât în raport cu SUA, cât și cu statele din Golf. 200 de specialiști ucraineni au sosit în regiune să ajute la transferul tehnologic și combaterea ieftină, cu sisteme de drone, a dronelor de atac iraniene. Acest sprijin aduce noi aliați Ucrainei, statele din Golf, dar și finanțatori pentru producția sa de drone de atac și drone anti-drone, cu impact major asupra capabilităților sale și evoluția războiului în viitor. 11 state sunt interesate de experiența Ucrainei și de baza de date ale nenumăratelor atacuri rusești care au antrenat inteligența artificială pe care o folosesc ucrainenii la acțiunea roiurilor de drone anti-dronă.
Războiul din Iran vine cu noi elemente strategice relevante pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre. Dacă Europa a evoluat în interesul său față de regiune și a adunat și revizuit nenumărate strategii, creând altele noi în abordarea strategică a UE față de Marea Neagră – Parteneriatul Estic, Global Gateway, Black Sea Synergy, Strategia de Securitate Maritimă a UE, Strategia Dunării, Agenda maritime comună UE-Marea Neagră, Agenda pentru Cercetare și Inovație la Marea Neagră – SUA dăduse semne anterior privind diminuarea interesului în regiune, inclusiv prin blocarea unor rotații de trupe și diminuarea numărului de militari chiar la Mihail Kogălniceanu, în România. Războiul a readus în prim plan interesul pentru regiunea Mării Negre și pentru scutul anti-rachetă de la Deveselu, SUA venind cu echipamente și trupe suplimentare în regiune, autorizate de către statul român, cu capabilități defensive și pentru proiecția forței, inclusiv senzori și completarea elementelor scutului, cu avioane cisternă de realimentare și prelungirea zborului, telecomunicații speciale, etc.
Nu putem ignora însă și o evoluție negativă pentru război. Așa cum afirmă Mikhail Zygar, ziarist rus și specialist în lucrăturile de pe coridoarele Kremlinului, elita din jurul lui Putin și Putin însuși contemplau posibilitatea unei formule de ieșire din război înaintea apariției atacului din 28 februarie. Acesta a schimbat dramatic situația, a readus un relativ optimism pe termen scurt și a scos de pe agendă formula unei încheieri a războiului rapidă, cu coada între picioare și pierderi majore marcate. Schimbarea deciziei lui Putin de ieșire din război ar fi pusă pe seama războiului din Golf, a costului barilului de petrol și a perspectivei recalibrării economice. În momentul anterior războiului, chiar și negociatoul Kirill Dmitriev urma să fie schimbat cu Igor Sechin, semn al formulei serioase de negociere cu americanii și ucrainenii, în condițiile vânzărilor cu 22 dolari pe baril a petrolului către India, de exemplu. Percepția s-a schimbat, speranța a reapărut iar agresiunea se anunță și mai sângeroasă în lunile următoare.
Întărirea conceptului strategic al apărării regiunii Vestului Mării Negre în fața agresiunilor Rusiei
Formulele perene de cooperare și apărare reciprocă în Regiunea Extinsă a Mării Negre dobândesc o relevanță deosebită astăzi. Desigur, la bază se află în primul rând aparteneța la NATO a trei state din regiune, Turcia, Bulgaria și România, ca și formatul trilateral al cooperării MCM pentru eliminarea minelor și, mai nou, extinderea la protecția infrastructurii critice marine, de suprafață, și submarine. În aceeași regiune avem un sistem de parteneriate strategice România-Turcia, România-Polonia și trilaterala România-Polonia Turcia, apoi parteneriatul strategic România-Republica Moldova, formatul trilateral România-Republica Moldova- Ucraina la nivel de miniștri de Externe și ai Energiei – dar cu ambiția ca în curând să ridicăm nivelul la premieri și chiar o posibilă revenire la formatul trilateral la nivel de președinți, așa cum a existat în 1997, Emil Constantinescu – Petru Lucinschi-Leonid Kuchma.
De asemenea, putem adăuga pe dimensiunea de securitate și apărare în Flancul Estic formatul B9, cu relevanța sa de coordonare aliată în perspectiva summiturilor și reuniunilor ministeriale NATO, dar și prin coordonarea reciprocă, cu participarea Secretarului General NATO și a Președintelui american, ambii invitați și la viitoarea reuniune de la București. Componentele de securitate și apărare, inclusiv planuri de contingență, în context NATO nu pot fi ignorate și se adaugă preocupărilor europene pentru securitatea maritimă la Marea Neagră.
Principala problemă și iritantă în regiune rămâne abordarea canonică a Turciei relativă la Convenția Montreux din 1936, interpretată strict, lucru favorabil în război, ca și insistența pe coordonarea strict regională, a statelor litorale, față de abordarea mai deschisă a aliaților privind nevoia implicării NATO și UE, ambele organizații litorale la Marea Neagră. Desigur, există dorința explicită a statelor din regiune ca misiunile de reasigurare făcute de NATO să continue imediat ce condițiile războiului vor permite acest lucru, cu relevanța majoră a implicării tuturor aliaților în Regiunea Extinsă a Mării Negre și evitarea percepției de creare a unei alianțe în interiorul Alianței, la care trimite o abordare strict regională – și vizibil asimetrică – prin neacceptarea decât a statelor din regiune în afacerile regiunii extinse a Mării Negre.
La aceste evoluții strategice cunoscute, se adaugă recenta semnare la București a parteneriatului strategic România-Ucraina, care complinește sistemul de cooperare din regiune. Se adaugă trilateralei și sistemului de Parteneriate Strategice bilaterale România-Polonia-Turcia și constituie un pod cu trei piloni, cu fața întoarsă spre Marea Neagră și Crimeea ocupată, cu relevanță majoră în evoluțiile strategice și formatele de apărare din regiune. Parteneriatul vine, după cum am arătat(https://www.caleaeuropeana.ro/ce-nu-a-putut-rusia-sa-mai-divida-si-sa-cucereasca-parteneriatul-strategic-romania-ucraina/) cu trei instrumente majore de cooperare și sincronicitate România-Ucraina și cu toate instrumentele și mecanismele de dialog, de la comisia prezidențială la ședințele comune de guvern, consultările strategice 2+2 la nivelul secretarilor de stat de la Externe și Apărare și consultărilor anuale la nivelul Externelor, la care se adaugă cooperarea la nivelul comisiilor parlamentare.
Un parteneriat strategic pentru secolul 21: România-Ucraina
În sistemul de documente semnat la București, trei la număr, un rol relevant îl joacă cooperarea energetică, deja existentă, prin susținerea Ucrainei(dar și a Republicii Moldova) în momentele de impact major al războiului, mai ales după o iarnă teribilă pe care a traversat-o Ucraina, vizată de lovituri la adresa sistemului energetic și de furnizare a căldurii în orașe, departe de linia de contact și fără legătură cu producția industrială și militară a Ucrainei, adevărate crime de război ale Rusiei. I se adaugă acordul de cooperare pentru producția în comun de capabilități militare, cu precădere drone, cu finanțare Europeană în cadrul programului SAFE de 200 milioane de euro, și transferul tehnologic aferent din partea Ucrainei, inclusiv a bazelor de date privind interceptarea dronelor rusești pe tot parcursul războiului.
Desigur, piesa cea mai importantă rămâne Parteneriatul Strategic propriu-zis, cu toate componentele acoperite, respectiv cea strategică, de securitate și apărare, apoi dimensiunea economică, cu componentele cooperării economice, energie și comerț, dar și susținerea Ucrainei pentru aderarea europeană(și la NATO, atunci când va fi posibil, potrivit propriilor aspirații) și cel de-al treilea nivel, componenta people to people, cercetare, tehnologie, zona academică și a cooperării la nivelul societății civile, întărite și susținute potrivit documentului. La componenta vizând integrarea europeană, acordul conține toate elementele de deconflictualizare pe temele clasice cunoscute – minorități, biserică, limba română, Bâstroe și Convenția de la Espoo – împreună cu susținerile particulare pe fiecare dintre capitolele de negociere relevante.
Desigur, nu este uitată Republica Moldova, implicată regional și cu participare relevantă la nivel trilateral atunci când vorbim despre soluționarea chestiunii nistrene, infrastructura trilaterală inclusiv cooperarea energetică și perspectiva reconstrucției Ucrainei. Republica Moldova este menționată în cooperarea trilaterală și în Parteneriatul Strategic cu propria componentă relevantă, inclusiv binomul Republica Moldova-Ucraina pentru integrarea europeană susținută de către România și eforturile pentru susținerea de către România a deschiderii negocierilor și accelerarea integrării.
Toate aceste evoluții permit o contemplare la zi a hărții strategice și a tablei de șah a Regiunii Extinse a Mării Negre, a actorilor relevanți și implicați, a aspirațiilor statelor din regiune și a multiplelor formule de cooperare, cu precădere în domeniul securității și apărării. Perspectiva încheierii războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina nu este una apropiată sau previzibilă, mai ales că ea vine cu un impact major la nivelul conducerii Rusiei, a administrației septuagenare a lui Putin care trebuie să plece, într-o formă sau alta. Dar ea are multiple valori de întrebuințate, atât în război, cât și la pace, acolo unde reconstrucția Ucrainei, relațiile reciproc avantajoase și prosperitatea comună se vor decanta ca elemente multiplicatoare ale dezvoltării economice și bunăstării în regiune. Evoluțiile viitoare vor da dimensiunea reală a rolului și formulei strategice de stabilizare a regiunii.
