Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Iuliu Winkler: O Directivă europeană obligă băncile să negocieze cu clienții care au luat credite în alte valute

Published

on

Bancile comerciale care au acordat credite in alte valute decat moneda nationala sunt obligate de o Directiva europeana sa negocieze cu clientii care au dificultati de plata, cu precizarea ca documentul emis de Comisia Europeana trebuie adoptat si in Romania, a declarat luni, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), referindu-se la criza creditelor in franci elvetieni, relateaza Agerpres

Directiva europeana, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2014, trebuie adoptata de statele membre in 24 de luni si stabileste cadrul legislativ ce poate fi aprobat la nivel national.IuliuWinkler

“Avem un anumit razboi al declaratiilor, in ultima saptamana, care nu toate sunt responsabile. Eu cred ca trebuie sa stabilim exact faptul ca atat bancile comerciale, cat si Banca Nationala – ca reglementator in domeniu, dar si Guvernul si Parlamentul, ca legislativ al Romaniei, trebuie sa imparta raspunderea solutiei cu cei care au luat credite si care au luat o anumita decizie personala”, a afirmat europarlamentarul, intr-o conferinta de presa.

In opinia acestuia, interventia statului in problema creditelor in franci elvetieni nu trebuie sa afecteze banul public.

“Atrag atentia asupra hazardului moral al unei asemenea decizii. Interventia statului inseamna buzunarul nostru, al tuturor, al fiecarui cetatean al Romaniei. Daca din bani publici se executa o interventie pentru cei care acum sunt intr-o criza reala – si eu impartatesc aceasta criza si o inteleg – care au credite in franci elvetieni, atunci de ce nu s-ar face acelasi lucru pentru cei care au credite in euro? Si atunci, in cele din urma, de ce nu s-ar face acelasi lucru pentru cei care au credite in lei? Ca si ei o duc greu cand trebuie sa returneze credite. (…) Hazardul moral inseamna ca daca azi fac un pas pentru francul elvetian, maine fac un pas pentru euro, iar poimaine trebuie sa fac un pas pentru toti. Pentru ca sunt banii nostri, cu care se fac acesti eventuali pasi”, a aratat Winkler.

Potrivit acestuia, UDMR a incercat, inca de acum un an, sa promoveze o lege referitoare la plata creditelor luate in alte monede decat cea nationala, dar proiectul de act normativ nu a avut succes, nefiind luat in considerare nici macar de partenerii politici ai Uniunii, de la acea vreme. Iuliu Winkler si-a insa manifestat speranta ca in urmatoarea perioada se vor gasi solutiile necesare in criza creditelor in franci elvetieni.

“Sper ca va fi luata o anumita decizie in acest sens, care sa reprezinte o decizie favorabila, care sa duca la renegocierea acestor credite, care acum nu pot fi sustinute si care sa duca, oarecum, si la rezolvarea problemei creditorilor”, a spus parlamentarul european, apreciind ca peste 75.000 de persoane din Romania se confrunta cu problemele legate de creditele in franci elvetieni.

 

.

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, organizatorul dezbaterii “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții”: Ideile și soluțiile pe care le vom contura vor contribui la sănătatea economiei românești și a mediului

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European (PE), amintește că mai sunt doar trei zile până la “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții”, „cel mai important eveniment dedicat implementării Acordului Verde European, din România”, într-o postare pe Facebook.

„Trebuie să înțelegem cu toții: politicieni, miniștri, reprezentați ai industriei și ai societății civile că nu mai avem timp de pierdut și trebuie să ne asumăm rapid un plan concret pentru implementarea măsurilor din Acordul Verde. Este o provocare la care trebuie să răspundem inteligent și responsabil. Urmează o perioadă cu oportunități financiare imense pentru România: peste 700 de milioane de euro, dar și cu măsuri mai puțin populare, însă necesare pentru dezvoltarea economiei verzi, cu zero emisii de carbon”, scrie eurodeputatul.

Evenimentul, organizat de Cristian Bușoi, în numele delegației PNL din PE, va fi găzduit de Camera de Comerț și Industrie a României joi, 20 februarie, începând cu ora 15:00.

Potrivit agendei, la eveniment vor fi prezenți prim – ministrul României, domnul Ludovic Orban, miniștri cu atribuții în implementarea Acordului Verde European, europarlamentarii Delegației PNL din Parlamentul European, reprezentanți ai industriilor direct vizate de Green Deal, precum și reprezentanți ai societății civile.

Dintre membrii delegației PNL din Parlamentul European, în cadrul dezbaterii vor avea intervenții eurodeputații Rareș Bogdan, președintele delegației României în grupul PPE, Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului PPE și raportor al PE pentru finanțarea Pactului Ecologic European, respectiv Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism și președinte al Intergrupului Cer și Spațiu. 

„Am certitudinea că ideile și soluțiile care se vor contura în urma evenimentului “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții” vor duce la conturarea celui mai bun plan pentru ca România să devină o țară cu un mediu curat și o economie puternică”, mai transmite Cristian Bușoi.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Pro România, Corina Crețu: 70% din banii europeni care i se cuvin României, din 2014 așteaptă la Bruxelles să fie accesați

Published

on

© Corina Crețu - Facebook

Eurodeputatul Corina Crețu a declarat, duminică, la Convenția anuală a PRO Romania, că 70% din banii europeni care i se cuvin României încă din 2014, așteaptă la Bruxelles să fie accesați.

”Stăteam cu orele, cu zeci de experți în primăria capitalei să ajutăm bucureștenii, în timp ce în Guvernul României, oamenii nu știau decât să o sape, cum să îi tragă preșul de sub picioare și să nu o lase să facă niciun proiect”, a explicat aceasta.

In discursul său, fostul Comisar european a avertizat că marile proiecte de infrastructură nu sunt depuse și că viitorul buget european include, potrivit formulei aflate pe masa liderilor UE, tăieri masive din Politica de coeziune.

“Știți foarte bine, eu am plecat după 29 de ani din PSD și vreau să lămuresc acest lucru. Pe mine Victor Ponta m-a pus comisar european, a declarat, in debutul diacursului sau, Corina Cretu.

”Victor Ponta, într-adevăr, prim-ministru PSD, m-a propus comisar european. Scrisoarea către Comisia Europeană este semnată de primul ministru. Mă întorc la ce spunea Gabi Firea, atunci când ai o dilemă de conștiință, te gândești la cei care se revendică. Sunt cel puțin două mii de oameni care de-a lungul timpului mi-au spus că m-au pus comisar european. Te gândești la ei sau la oamenii care aveau nevoie de dezvoltare, de un nivel de trai mai bun? Ca om care am văzut câte șanse s-au ratat, după 29 de ani de PSD, credeți că mi-a fost ușor să plec? Și să părăsesc o funcție de 18.000 de euro pe lună înainte de termen? Am plecat pentru că mie mi-a fost rușine să mai spun că mai sunt în PSD”, a menționat Corina Crețu.

Nu pot să uit că am alocat banii pentru metroul din București, 250 de milioane de euro în februarie 2017

”La insistențele mele și ale CE, în final, ultimul act pe care l-am semnat a fost centura Bucureștiului, după doi ani de tergiversări. Exact acum trei ani am semnat pentru metrou, iar Drumul Taberei este și acum dat peste cap. Haideți să fim serioși. Și-au bătut joc de oportunitățile pe care le-am avut de la Uniunea Europeană. Pentru că, domnule Tăriceanu nu e nicio conspirație mondială împotriva României”, a subliniat deputatul european în mesajul său.

Corina Cretu și-a depus mandatul pe biroul lui Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, pentru a bloca tăierile masive din bugetele pentru țările sărace ale Uniunii Europene

”Eu m-am dus cu mandatul pe masă la domnul președinte Junker când s-a făcut proiectul de buget pentru 2021-2027 și i-am spus că eu nu pot să merg în Parlamentul European și să prezint un buget care are tăieri masive pentru țările cele mai sărace, pentru că se introdusese un indicator pe migrații, care era un ”Robin Hood” în sens invers, care lua de la săraci și dădea la bogați”.

Jean-Claude Juncker a susținut propunerea și ideea fostului comisar european pentru politică regională, Corina Crețu

”Domnul Juncker mi-a dat dreptate și am revenit la metoda de calcul produsului intern brut pe cap de locuitor, astfel încât România, Bulgaria, Italia, Spania și Grecia, ar fi avut 8% în plus și aceasta este și acum propunerea Comisiei Europene, pe care nu o mai apară nimeni, cine apară propunerea Comisiei Europene care prevede creșteri?”

Nu voi vota un buget care taie 11 miliarde de euro din politica de coeziune. Nu ne putem bate joc de oameni și de țară

”Pe 20 februarie se va vota în Consiliul European, unde suntem reprezentați de președintele României, bugetul pentru 2021-2027 și sper să se reia negocierile, pentru că eu personal și sper că și ceilalți membri care sunt de la PPE sau socialiști sau din alte grupuri politice, vor vota împotrivă, pentru că acest buget care este propus acum, este un buget care taie 11 miliarde de euro din politica de coeziune, care afectează țările Est-europene, inclusiv România și vor fi bani din ce în ce mai puțini pentru exact ce avem nevoie mai mult: sănătate, transport, dezvoltare urbană.”

Corina Crețu subliniază ferm ca această propunere de buget nu va primi  votul ei dacă va ajunge să fie supusă la vot în Parlamentul European

”Eu nu voi vota acest proiect, dacă el va arăta așa și nu va fi măcar 1,1% din produsul intern brut al celor 27 state rămase în Uniunea Europeană, așa cum este propunerea comisiei Juncker. Nu ne putem bate joc de oameni și de țară. Vin multe multe decizii care vor trebui luate: pachetul de mobilitate, regimul transportatorilor care riscă să arunce toți tiriștii de pe piața europeană. Nu știu cine îi va apăra.”

Citiți și DOCUMENT Cum arată propunerea de buget al UE aflată pe masa lui Klaus Iohannis și a celorlalți lideri europeni: 18 miliarde de euro în plus pentru climă, agricultură și pescuit și 11 miliarde de euro mai puțini pentru coeziune

Corina Crețu a tras semnale de alarmă de la Bruxelles, atât în calitate de comisar european, cât și de europarlamentar: România are oportunități enorme în UE

”Vreau să spun că toate semnalele de alarmă de la Bruxelles pe care le-am făcut din calitate de europarlamentar sau comisar european, le-am făcut fără a mă gândi o singură secundă la mine. Nu am vrut decât să spun că România are oportunități enorme în UE și că nu trebuie să le irosească sub nicio formă. Nu văd ca România să aibă la ora actuală capacitatea de a depune proiecte de avengură”, susține aceasta.

Studiul de fezabilitate Târgu Mureș-Iasi nu a fost realizat, iar spitatelele regionale nu sunt depuse la Comisia Europeană

”Aș fi putut să tac și mi s-a spus, mi se spune în fiecare zi la Bruxelles de către colegii pe care i-am părăsit, că dacă aș fi tăcut, aș fi fost și acum Comisar European, dar nu, prefer să fiu aici printre dumneavoastră, să dorm cu conștiința împăcată și să știu că am făcut tot ce am putut, că am cerut studiu de fezabilitate pentru Târgu Mureș-Iasi, la care nici acum nu s-a găsit răspuns.”

”Că am semnat cu domnul Ponta în Programul European Regional pentru trei spitale regionale, pe care speram să le inaugurez în timpul mandatului meu, a durat trei ani să se stabilească amplansamentele, nici acum nu sunt depuse proiectele la Comisia Europeană, deci haideți să vedem realitatea.”

Din luna iulie, România nu a mai depus proiecte majore 

”Această va fi tragedia noastră, am avut resurse până acum, pe care nu le-am folosit, nu am avut proiecte, în iulie eu am semnat toate proiectele care erau depuse până la acea oră la Comisia Europeană. Nu am cunoștință că între timp s-au depus proiecte majore, din contră, informația mea este că s-au depus numai proiecte mici, care să satisfacă interesele primarilor și clientelei politice. Târgu Mureș-Iași este din nou pe dinafară, spitalele regionale nu sunt depuse, bani mulți care ar putea fi cheltuiți.”

Mai avem un singur an în care mai putem depune proiecte pentru perioada bugetară 2014-2020

”Nu văd ca România să aibă la ora actuală capacitatea de a depune proiecte de avengură. Dincolo de acest lucru, cred că ne-am fi aflat în altă situație dacă oamenii politici ar fi avut cu totul altă abordare, dacă nu s-ar fi vorbit atât despre statul paralel, procurori, putere. Acum se vorbește despre anticipate, despre jocurile politice din Parlament. Pe oamenii de rând nu îi interesează toate aceste lucruri, ei vor doar să trăiască mai bine.”

”Și tocmai, de aceea, de aproape un an de când am intrat în PRO România, alături de Victor Ponta și de alți lideri, am bătut țara în lung și în lat, pentru că am considerat important ca mesajul nostru să ajungă peste tot.”

Fața social-democrației românești poate fi schimbată prin PRO România

”Cred că mai ales noi, PRO România trebuie să facem asta, și responsabilitatea de a schimba fața social-democrației românești. Social-democrația în Europa, în ceea ce privește România este compromisă și noi trebuie să readucem prestigiul social-democrației.”

Fără politici social-democrate, disparitățile sociale și econimice între regiunile din România vor fi direct proporționale cu diferențele dintre România și restul Europei

”Suntem o țară săracă în care disparitățile sociale și economice între regiuni sunt în continuare foarte mari, iar fără politici social-democrate veritabile, echilibrate, aceste diferențe vor crește la fel cum vor crește dintre România și restul Europei. Reprezentarea adevăratelor doleanțe ale românilor, indiferent din ce colț al țării vin ele, este o datorie pentru orice politician social-democrat, pentru orice politician PRO România. Și stă în puterea PRO România să reconectăm cerințele românilor la agenda României. Nu ne va fi ușor. Eu cred că tot în noi stă baza, simt în fiecare zi că suntem înconjurați din toate colțurile. Uniți, trebuie să arătăm că suntem forța politică pe care românii o așteaptă de prea mult timp.”

 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava, la Camera de Comerț Alba: Cu finanțări de peste 100 de milioane de euro până în 2023, n-avem motive să pierdem vremea. Primăria va trebui să treacă cu pași repezi la etapa șantierelor

Published

on

© Mircea Hava/ Facebook

Europarlamentarul Mircea Hava (PNL, PPE), fost primar al Municipiului Alba Iulia, a participat sâmbătă la o reuniune organizată de Camera de Comerț din Alba, alături de oameni de afaceri locali și regionali, precizând că această întâlnire reprezintă un moment important pentru ca proiectele cu finanțare europeană pregătite în ultimul său mandat de edil ”să producă efecte”.

”E momentul în care șarja de proiecte scrise în ultimul meu mandat va produce efecte. Sunt mândru că, dincolo de contribuția efectivă a fiecărui albaiulian, am fost în fruntea unei ”gherile” de profesioniști, eficientă și aplaudată. E firesc să-l invoc pe Nicolaie Moldovan, dar și să le mulțumesc tuturor colegilor și celor cu care am colaborat ca primar. De la etapa contractelor semnate sau în curs de semnare, primăria va trebui să treacă cu pași repezi la cea a șantierelor. Cu cei peste 100 de milioane de euro puși în joc până în 2023, n-avem motive să pierdem vremea”, le-a transmis Hava oamenilor de afaceri din zonă, precizând că întâlnirea nu a fost ”una ornamentală” și ”nici un motiv de a gratula audiența”.

În intervenția sa, Mircea Hava a adăugat câteva repere din agenda sa de europarlamentar și i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să mențină ritmul de dezvoltare.

”Mi-e clar că încă există limite în România și că trebuie, pe cât posibil, să ținem ritmul și să nu călcăm frâna. Legislația, lipsa forței de muncă, ne pot pune bețe-n roate dacă doar stăm și așteptăm să vină cineva să lucreze. Cred că proiectele europene pot fi puse în activitate de companii autohtone, care vor și știu să trateze cu seriozitate și implicare Alba Iulia. Sunt convins că banii europeni pot fi gestionați în folosul albaiulienilor și printr-o implicare totală a companiilor locale private. În ceea ce mă privește, la Alba Iulia, lucrurile au funcționat în paralel: viziune și maxim din ce a fost posibil în a transforma banii europeni în dezvoltare. O comUNITATE mică, care a acceptat provocări mari”, a mai arătat Hava, conform unei postări pe Facebook.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending