NATO
Jens Stoltenberg, după Consiliul NATO-Rusia: Aliații nu vor renunța la prezența lor militară pe flancul estic al NATO
Published
2 years agoon
Cele 30 de state membre ale NATO au transmis miercuri Rusiei că nu vor renunța la capacitatea lor de a se proteja și apăra reciproc și nici la prezența forțelor lor militare pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, care a prezidat prima reuniune a Consiliului NATO-Rusia din ultimii ani.
Reuniunea, desfășurată “într-un moment definitoriu pentru securitatea europeană”, după cum însuși Stoltenberg a punctat, s-a concentrat pe situația de securitate din Ucraina și din jurul acesteia și pe propunerile de securitate publicate de Federația Rusă în luna decembrie a anului trecut și prin care Moscova a solicitat ca NATO să nu se extindă suplimentar și să renunțe la prezența sa militară în statele care au aderat la Alianță după 1997, precizare care include și România.
“Rusia a prezentat propunerile pe care le-a publicat în decembrie, menite să răspundă preocupărilor lor de securitate. Printre acestea se numără cererile de a nu mai admite niciun membru nou în NATO. Și de a ne retrage forțele din estul Alianței”, a confirmat înaltul oficial aliat într-o conferință de presă, evidențiind că “există diferențe semnificative între aliații NATO și Rusia cu privire la aceste aspecte” și arătând că “diferențele noastre nu vor fi ușor de depășit.
Stoltenberg a indicat că aliații din NATO au respins aceste pretenții.
“Aliații, de partea lor, au reafirmat politica ușilor deschise a NATO și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege propriile acorduri de securitate. Aliații au precizat că nu vor renunța la capacitatea lor de a se proteja și apăra reciproc, inclusiv prin prezența trupelor în partea estică a Alianței“, a spus secretarul general al NATO, după o reuniune care a durat peste patru ore, cu o oră în plus față de cum era prevăzut în programul oficial.
În același timp, atât Rusia, cât și aliații NATO au exprimat necesitatea de a relua dialogul și de a explora un calendar al viitoarelor întâlniri.
“Aliații NATO sunt pregătiți să se întâlnească din nou cu Rusia pentru a purta discuții mai detaliate, pentru a pune pe masă propuneri concrete, și pentru a căuta rezultate constructive. În special, aliații ar dori să discute modalități concrete de a spori transparența exercițiilor militare, pentru a preveni incidentele militare periculoase, și de a reduce amenințările spațiale și cibernetice. Aliații s-au oferit, de asemenea, să analizeze controlul armelor, dezarmarea și neproliferarea. Inclusiv pentru a aborda limitările reciproce privind rachetele, și pentru a aborda politicile nucleare”, a informat Stoltenberg.
În ceea ce privește liniile de comunicații, secretarul general al NATO a precizat că aliații sunt interesați să analizeze modalități de îmbunătățire a canalelor de comunicații civile și militare și posibilitatea de a restabili biroul NATO de la Moscova și misiunea Rusiei pe lângă NATO.
Stoltenberg a mai arătat că aliații din NATO și-au exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la consolidarea militară rusă în Ucraina și în jurul acesteia, au făcut apel la Rusia să detensioneze imediat situația și să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a vecinilor săi.
“De asemenea, au solicitat Rusiei să se abțină de la poziționarea agresivă de forță și de la activitățile răuvoitoare îndreptate împotriva aliaților, și să respecte toate obligațiile și angajamentele sale internaționale”, a mai precizat el.
“Există oportunități pentru un angajament constructiv care nu trebuie ratate, în interesul securității în Europa”, a conchis Stoltenberg.
Consultările de la nivelul Consiliului NATO – Rusia reprezintă a doua iterație a dialogului între Occident și Rusia privind arhitectura de securitate europeană după dialogul pentru stabilitate strategică dintre SUA și Federația Rusă care a avut loc luni, la Geneva. În “orașul diplomației pentru pace”, SUA au reiterat avertismentele occidentale în privinţa unei eventuale invadări a Ucrainei, au fost ferme în respingerea propunerilor de securitate ale Rusiei care sunt inacceptabile şi au transmis cu claritate că nu vor permite nimănui să pună capăt politicii uşilor deschise a NATO, în timp ce Moscova a cerut garanţii ”scrise în piatră” că Ucraina şi Georgia nu vor deveni vreodată membre ale NATO.
Discuțiile vor continua joi, la Viena, sub auspiciile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, însă tema va fi abordată și la Brest, în Franța, acolo unde joi și vineri se întrunesc miniștrii de externe și apărării din statele membre ale Uniunii Europene pentru a aborda teme fundamentale privind o Europă mai suverană în lume.
În timpul reuniunii de la Bruxelles dintre NATO și Rusia a venit și un mesaj de la București, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, care a susținut tradiționalul său discurs privind obiectivele de politică externă și de securitate a României în cadrul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București.
Cu acest prilej, șeful statului a reafirmat obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România, în timp ce a respins propunerile de securitate ale Rusiei.
“Este absolut necesară dezescaladarea concretă, pe teren, a situației de securitate. Amenințarea cu folosirea forței, precum și punerea sub semnul întrebării a parametrilor actuali ai arhitecturii europene de securitate sunt inacceptabile. Susținem, totodată, necesitatea continuării consolidării posturii aliate de descurajare și apărare în mod coerent și cuprinzător pe întregul Flanc Estic, inclusiv și în special în regiunea Mării Negre“, a conchis președintele.
Între timp, Statele Unite au demarat acțiuni de diplomație digitală pentru a contracara solicitările Rusiei privind garanții de securitate, amintind că Moscova a invadat, pe rând, Republica Moldova, Georgia și Ucraina, țări în care încă nu și-a încetat prezența militară, deși guvernele de la Chișinău, Kiev și Tbilisi nu recunosc și resping aceste acțiuni.
Atât reuniunea Consiliului NATO-Rusia, cât și întrunirea din cadrul OSCE, au rolul de a-i include și pe europeni în tratative, după ce SUA, aliații europeni și Uniunea Europeană și-au armonizat pozițiile și și-au ranforsat unitatea în cadrul unei videoconferințe extraordinare a miniștrilor de externe din NATO și în cursul unei convorbiri telefonice între șeful diplomației americane și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate. Mai mult, într-o fișă informativă făcută publică în ajunul tratativelor cu Rusia, Casa Albă a prezentat eforturile diplomatice ale SUA de a implica aliații europeni în aceste discuții, arătând că președintele Joe Biden a vorbit în acest răstimp cu 16 lideri aliați din Europa, precum și cu președintele Ucrainei, în timp ce secretarul de stat Antony Blinken a purtat consultări la nivelul G7, NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană.
Ca parte a acestui proces de consultări, secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, s-a deplasat la Bruxelles după discuțiile cu partea rusă, unde a avut discuții cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană. Astfel, SUA și UE și-au reafirmat angajamentul de a aborda împreună “provocarea urgentă” a consolidării militare a Rusiei, subliniind că orice nouă invazie în Ucraina va avea costuri severe. Într-o întâlnire precedentă, SUA și aliații au decis “o abordare unificată a NATO” în raport cu solicitările Federației Ruse.
România a făcut și face parte din mecanismul de consultări pe care SUA l-au inițiat cu partenerii europeni.
Un moment separat de consultări a avut loc și între SUA, România, Polonia și ceilalți aliați de pe flancul estic al NATO, într-o convorbire telefonică a miniștrilor de externe ai formatului București 9 cu secretarul de stat american.
Discuția în format B9 la nivelul miniștrilor de externe a reprezentat cea de-a treia consultare în plan multilateral dintre SUA și aliații săi est-europeni din ultima lună. Luna trecută, după o discuția telefonică cu Vladimir Putin, președintele Biden a discutat la telefon cu ceilalți lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul București (B9), consultări al căror subiect principal a vizat situația îngrijorătoare de securitate în flancul estic al NATO și în regiunea Mării Negre. La acel moment, președintele Joe Biden a subliniat “angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică și angajamentul nostru sacru față de articolul 5 al NATO”. În același cadru, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru creșterea prezenței militare a NATO și a Statelor Unite în România și la Marea Neagră.
Tot în decembrie anul trecut, miniștrii de externe din țările NATO de pe flancul estic au participat la consultări cu consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden în format “București 9”. Și cu acel prilej, SUA au transmis un angajament puternic pentru securitatea aliaților NATO.
Discuții România – SUA pe marginea acestei situații au avut loc și la nivelul consilierilor pentru securitate națională ai președinților Joe Biden și Klaus Iohannis, care au convenit o “coordonare strânsă” între România și SUA privind securitatea la Marea Neagră.
De altfel, Statele Unite au promis în mai multe rânduri în ultima perioadă că dacă Rusia va invada militar Ucraina, SUA își “vor fortifica aliații de pe flancul estic cu capacități suplimentare ca răspuns la o astfel de escaladare” și sunt pregătite să consolideze ”prezența NATO în statele aliate din prima linie și să sporească asistența defensivă pentru Ucraina” dacă Rusia alege ”calea unui nou conflict”.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Nicolae Ciucă: Președinta Senatului polonez m-a asigurat că Varșovia ne sprijină necondiționat în procesul de aderare deplină la Spațiul Schengen și la OCDE
“Uniți pentru Moldova europeană”: Maia Sandu a lansat pagina oficială a campaniei “pentru.md” privind referendumul de aderare la UE
Invocând Declarația Universală a Dreptului Omului, Antony Blinken anunță ”o foaie de parcurs democratic cu recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai rezilienți” în fața dezinformării
UE nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și amenință leadership-ul politic cu represalii
Secretarul general al NATO califică schimbările climatice drept „un multiplicator al crizelor” cu implicații asupra securității globale
SUA condamnă declarațiile lui Medvedev despre România și tezaurul sechestrat: Este ca și cum spiritul eliberatorilor “Davai ceas” este viu și prezent
NATO
Secretarul general al NATO califică schimbările climatice drept „un multiplicator al crizelor” cu implicații asupra securității globale
Published
17 hours agoon
March 18, 2024Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat duminică, 17 martie, necesitatea de a lupta împotriva încălzirii globale și a calificat schimbările climatice drept un „multiplicator al crizelor” cu implicații asupra securității globale, relatează AFP, preluat de Agerpres.
El a făcut aceste remarci în timpul unei conferințe de presă la Baku, împreună cu președintele azer Ilham Aliyev, a cărui țară bogată în energie va găzdui în noiembrie Conferința COP29 a ONU privind schimbările climatice.
Lăudând Azerbaidjanul pentru „rolul său important în furnizarea de gaze (naturale) către aliații cheie ai NATO”, Stoltenberg a declarat că „provocarea este că lumea are nevoie de energie, dar în același timp trebuie să luptăm împotriva încălzirii globale”.
„Trebuie să reconciliem nevoia de energie cu mediul înconjurător”, a spus el, adăugând că „schimbările climatice contează pentru securitate, contează pentru NATO (…) Schimbările climatice sunt un multiplicator al crizelor și vedem efectele schimbărilor climatice în întreaga lume.”
Stoltenberg a salutat, de asemenea, Azerbaidjanul pentru investițiile în energii alternative, subliniind „marele potențial” al țării ca furnizor de energie hidroelectrică și solară pentru piețele europene.
Decizia de a organiza un summit pe tema climei în Azerbaidjan, țară producătoare de petrol și gaze, a fost criticată de grupurile de mediu, însă națiunea caspică, controlată cu strictețe, încearcă să își schimbe reputația de stat autoritarist și poluant.
Aliyev a declarat că, deși țara sa este un „furnizor paneuropean de gaz”, are o agendă ambițioasă pentru o tranziție ecologică. El a declarat că selecția Azerbaidjanului ca gazdă a COP 29, care va avea loc în perioada 11-24 noiembrie, a fost un „semn de recunoaștere a eforturilor noastre în ceea ce privește tranziția ecologică”.
2024 va fi al doilea an consecutiv în care COP29 va fi găzduit de un gigant petrolier, conferința din 2023 fiind organizată în Emiratele Arabe Unite. La această controversă se adaugă faptul că președinția conferinței a fost încredințată lui Mukhtar Babayev, un fost director executiv al companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR.
INTERNAȚIONAL
Portugalia va contribui cu 100 milioane de euro la inițiativa Cehiei pentru a furniza Ucrainei muniție din afara UE. Primul lot ar ajunge pe câmpul de luptă în iunie
Published
4 days agoon
March 15, 2024Portugalia va contribui cu 100 milioane de euro la o inițiativă condusă de Cehia care urmărește să livreze muniție Ucrainei din țări terțe, a transmis vineri Ministerul Apărării din această țară, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
Ministerul portughez al Apărării a precizat că această inițiativă vizează livrarea rapidă a cât mai multor muniții de diferite calibre, inclusiv de 155 de milimetri.
„Utilizarea acestor muniții pe câmpul de luptă a atins niveluri extrem de ridicate, ceea ce face vitală și urgentă obținerea de muniții suplimentare pentru Ucraina, pentru a răspunde atacurilor continue și mai intense ale Rusiei”, se arată într-un comunicat.
De altfel, un ajutor american critic pentru Ucraina, care se ridică la peste 60 miliarde de euro, este în continuare blocat în Congres din cauza reticenţelor aleşilor republicani care îl susţin pe fostul preşedinte Donald Trump. Totuși, Casa Albă a anunţat marţi un ajutor de 300 miliarde de dolari pentru țara aflată în război, cuprinzând în special rachete antiaeriene, muniţii şi obuze de artilerie.
În februarie, Republica Cehă a propus să cumpere muniție pentru Ucraina din țări terțe, ca răspuns la lipsa capacității de producție de muniție a UE. De atunci, a primit sprijin din partea mai multor țări europene dispuse să finanțeze achizițiile. Ulterior, președintele Petr Pavel a declarat că Cehia a identificat pe piețele terțe o cantitate de 800.000 de proiectile de artilerie de 155 și 122 de milimetri pentru Ucraina.
Până în prezent, peste 15 țări au promis finanțare pentru muniție. Printre acestea se numără Belgia, Țările de Jos, Germania, Franța și Norvegia, precum și aliați non-europeni precum Canada. În timp ce Republica Cehă localizează muniția disponibilă la nivel mondial, alte țări asigură finanțarea necesară. Republica Cehă va coordona apoi livrarea către câmpurile de luptă ucrainene.
Premierul ceh Petr Fiala a confirmat la începutul lunii martie achiziționarea a 300.000 de cartușe, cu promisiunea de a fi cumpărate alte 200.000. Obiectivul este de a livra muniția în Ucraina în acest an, relatează Politico.
Potrivit lui Tomas Pojar, consilierul ceh pentru securitate națională și consilier al premierului, muniția cumpărată în țări din afara UE în cadrul inițiativei cehe ar putea ajunge pe câmpurile de luptă ucrainene încă din luna iunie.
NATO
Ministrul de externe al Letoniei consideră că NATO nu ar trebui să îl numească secretar general pe Mark Rutte fără o discuție directă între liderii Alianței
Published
4 days agoon
March 15, 2024NATO nu ar trebui să îl numească pe premierul olandez demisionar, Mark Rutte, în funcția de secretar general fără a purta mai întâi o discuție mai amplă despre viitoarele provocări ale Alianței, a declarat ministrul leton de externe, Krišjānis Kariņš, el însuși un potențial candidat la această poziție.
“Particularitatea funcției de conducere a NATO este că nu există o procedură de numire foarte clară. Știm cu toții că trebuie să ajungem acum la un consens între 32 de state. Ceea ce a lipsit puțin este o discuție sinceră și deschisă despre ceea ce căutăm la un lider și, mai ales, care este sarcina acelui lider. Cum vedem noi, în mod colectiv, evoluția NATO pe parcursul unui mandat de patru ani?”, a transmis Kariņš, într-un interviu pentru The Guardian.
Comentariile lui Krišjānis Kariņš vin după ce președintele român Klaus Iohannis a anunțat săptămâna aceasta că va candida pentru acest post și încearcă să atragă sprijinul statelor din prima linie care se simt jignite de nivelul de consultare prealabilă înainte ca SUA, Regatul Unit, Franța și Germania să își anunțe sprijinul pentru Rutte, în ceea ce a fost conceput ca un fapt împlinit.
“Există un sentiment în rândul noilor state membre – și 20 de ani nu mai este atât de nou – și pare să fie destul de universal: este poate momentul potrivit pentru a deschide discuția și a privi și aceste țări ca o sursă potențială de lider? Argumentele și preocupările noastre sunt într-adevăr auzite sau nu?“, a adăugat șeful diplomației letone, ex-prim-ministru al țării sale.
Kariņš, care s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută la București cu ocazia Congresului PPE, a pledat pentru nevoia de consultare între aliați în stabilirea viitorului secretar general al NATO.
“Secretarul general este persoana care trebuie să lucreze la chestiunile consensuale și să îi aducă pe toți laolaltă. Această persoană trebuie să aibă sprijin în rândul capitalelor, dar pentru a avea acest sprijin, trebuie să vorbești cu toate capitalele“, a spus el.
Candidat oficial la șefia NATO, Klaus Iohannis a prezentat și un decalog pentru viitorul Alianței. care cuprinde cele trei sarcini cardinale al NATO – apărarea și descurajarea, cooperarea cu partenerii, prevenirea și gestionarea crizelor -, victoria Ucrainei în lupta sa existențială și aderarea sa la NATO și UE, interoperabilitatea și baza industrială de apărare, finanțarea apărării, reziliența, dialog consolidat între structurile politice și militare ale Alianței, întărirea parteneriatului NATO – UE, creșterea investițiilor în inovare și reprezentarea geografică echilibrată în pregătirea deciziilor.
Cei mai noi membri ai NATO, din statele baltice și din Europa de Est, consideră că au realizat o analiză mai bună a amenințării reprezentate de Rusia înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022 și au un istoric superior în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare.
În linie pentru a fi cel de-al 14-lea secretar general, Rutte ar fi al patrulea olandez care ocupă această funcție.
Puțini se îndoiesc de experiența lui Rutte, inclusiv de capacitatea sa de a crea un consens în cadrul unui guvern de coaliție, dar detractorii săi spun că nu a fost un entuziast timpuriu al aderării Ucrainei la UE, iar recordul olandez de cheltuieli în domeniul apărării – doar 1,64% din PIB în 2022 – reprezintă un dezavantaj. În funcție de modul în care sunt punctate cifrele, Letonia este, în schimb, pe cale să se apropie de 3% din PIB pentru apărare în acest an. De altfel, ministrul de externe leton a spus și în trecut că funcția de secretar general al NATO ar trebui să revină unei țări care investește minim 2% din PIB pentru apărare.
Secretarul general al NATO este selectat printr-o metodă opacă cunoscută sub numele de “cafeaua decanului” – o referire la o întâlnire convocată de decanul ambasadorilor NATO la care se ajunge la un consens la o cafea.
“Ceea ce este ciudat este că această discuție are loc între ambasadori, dar factorii de decizie reali sunt șefii de stat sau de guvern. Ambasadorii, în calitate de diplomați, înțeleg limbajul discuțiilor opace. Șefii de guvern aleși, și eu am fost la masă, înțeleg arta limbajului direct și când este necesar, și cred că avem nevoie de un pic mai mult din acest limbaj direct, punând lucrurile pe masă. Sunt absolut convins că este eminamente rezolvabilă, dar undeva, de-a lungul liniei, lipsește această discuție“, a mai adăugat Krišjānis Kariņš.
Concrete & Design Solutions
Fondul de asistență pentru Ucraina: Consiliul UE alocă 5 miliarde de euro în cadrul Instrumentului european pentru pace pentru a sprijini militar Kievul
Reactoarele modulare mici sunt promisiunea pentru rezolvarea trilemei energetice, subliniază Sebastian Burduja: Înseamnă energie sigură, curată, la un preț corect
Nicolae Ciucă: Președinta Senatului polonez m-a asigurat că Varșovia ne sprijină necondiționat în procesul de aderare deplină la Spațiul Schengen și la OCDE
“Uniți pentru Moldova europeană”: Maia Sandu a lansat pagina oficială a campaniei “pentru.md” privind referendumul de aderare la UE
UE are un nou regulament care va consolida supravegherea piețelor angro de energie, asigurând astfel o concurență deschisă și echitabilă
Pachetul Pharma: Grupul PPE susține stimularea producției de medicamente în UE și obligativitatea sprijinului pentru accesul la acestea
UE, un nou pas către autonomie strategică: Consiliul a adoptat regulamentul privind materiile prime critice
Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere
UE deschide negocierile pentru aprofundarea relațiilor cu Elveția, al patrulea cel mai mare partener comercial al blocului
Josep Borrell acuză Israelul că provoacă foamete în Fâșia Gaza: ”Este inacceptabil. Foametea este folosită ca armă de război”
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Luminița Odobescu: Nu este nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere
Invocând Declarația Universală a Dreptului Omului, Antony Blinken anunță ”o foaie de parcurs democratic cu recomandări pentru a-i ajuta pe oameni să devină mai rezilienți” în fața dezinformării
Raport NATO: 78% dintre români susțin creșterea sau menținerea bugetului apărării. România nu a cheltuit, în 2023, cei 2,5% din PIB alocați apărării
Raport NATO: La 20 de ani de la aderare, 82% dintre români ar vota ca România să rămână membru NATO. Peste 80% susțin ca America și Europa să lucreze împreună pentru securitatea euro-atlantică
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
Borboly Csaba, Hargita Megye Tanácsának elnöke, támogatja egy jogsértési eljárás bevezetését azon uniós országok ellen, amelyek nem veszik komolyan a nagyragadozók által az állatállományban vagy a termesztett növényekben okozott károk megtérítését
Premierul Franței consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi ”un cataclism” pentru francezi. Adunarea Națională a votat în favoarea acordului de securitate dintre Paris și Kiev
Marcel Ciolacu: Vreau ca 2026 să fie anul aderării noastre la OCDE. Este unul dintre principalele proiecte de țară pentru România
Klaus Iohannis asigură că nu intenționează să își scurteze mandatul prezidențial în contextul speculațiilor candidaturii sale la vârful NATO sau UE
Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor de aderare la UE cu Bosnia și Herțegovina, după ce a constatat că țara ”poate îndeplini criteriile de aderare”, anunță Ursula von der Leyen
Trending
- Cristian Bușoi7 days ago
Eurodeputatul Cristian Bușoi avertizează Comisia Europeană: Reducerea cu 1 miliard de euro a programului EU4Health este îngrijorătoare
- NATO6 days ago
Klaus Iohannis, la 20 ani de la aderarea României la NATO: Am decis, în numele României, să intru în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței
- EDITORIALE6 days ago
“Game changer”: La 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, un est-european, Klaus Iohannis, intră în cursa pentru secretar general NATO. Ce înseamnă asta pentru Europa, SUA și România
- EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago
Într-o rezoluție a cărei negociere a fost coordonată de Traian Băsescu, PE solicită Rusiei să returneze României tezaurul național, iar subiectul să fie inclus pe agenda diplomatică UE-Rusia
- NATO1 week ago
“NATO”-izarea Europei: Drapelul Suediei a fost înălțat la sediul Alianței. De acum, NATO protejează 96% din cetățenii Uniunii Europene