Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, condoleanţe familiilor victimelor incendiului de la Institutul “Matei Balş”, unde s-a deplasat la prânz, şi a subliniat că în acest caz trebuie rapid să fie trase concluzii şi găsite soluţii.
“O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineaţă. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici în saloane le doresc însănătoşire grabnică“, a spus şeful statului la Institutul “Matei Balş”.
El a arătat că intervenţia în cazul incendiului a fost foarte complicată.
“Trebuie rapid trase nişte concluzii şi venit cu soluţii”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele a subliniat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar.
“După părerea mea, problema este mult mai amplă. După părerea mea, aici avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România și am solicitat noului ministru al Sănătății – și la discuția pe care am avut-o acum câteva săptămâni, și astăzi din nou – să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă“, a mai adăugat Iohannis.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat că a desemnat un secretar de stat care împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va ţine legătura cu spitalele şi cu familiile pacienţilor transferaţi vineri dimineaţa, în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş”, informează Agerpres.
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa într-un pavilion al Institutului “Matei Balş” din Capitală.
Cinci persoane au decedat – patru fiind găsite carbonizate, iar o alta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Ministerul Sănătăţii a informat, în cursul dimineţii, că 53 de pacienţi de la Institutul “Matei Balş” au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Capitală.
Şi Corpul de control al prim-ministrului a început verificări la Institutul “Matei Balş”.




