Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, nouă ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, între aceștia aflându-se și noul ambasador al Chinei în România, Han Chunlin, căruia i-a transmis că o cooperare pragmatică între București și Beijing trebuie bazată pe respectul reciproc şi înţelegerea intereselor fiecărei părţi.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a primit, cu acest prilej, pe ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Han Chunlin, ambasadorul Regatului Thailandei în România, Dao Vibulpanich, ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, Do Duc Thanh, ambasadorul Republicii Irak în România, Bakir Ahmed Aziz Aziz, ambasadorul Statului Israel în România, Reuven Azar, ambasadorul Republicii Peru în România, Gustavo Antonio Otero Zapata, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, Sultan Mohamed Majed Al Ali şi pe ambasadorul Regatului Danemarca în România, Uffe A. Balslev, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
Preşedintele Iohannis a transmis noilor ambasadori succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens.
La întrevederea cu ambasadorul Republicii Populare Chineze, Han Chunlin, şeful statului a evidenţiat celebrarea a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între cele două ţări, un obiectiv comun fiind dinamizarea schimburilor economice.
Totodată, Iohannis a transmis un mesaj privind cooperarea pragmatică dintre cele două state, bazată pe respectul reciproc şi înţelegerea intereselor fiecărei părţi şi a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea relaţiilor UE – China “în cadrul agreat la nivel european şi bazat pe un set de principii şi valori comune pentru Uniune”, arată Palatul Cotroceni.
La rândul său, ambasadorul Han Chunlin a arătat că, pe durata îndeplinirii mandatului la Bucureşti, obiectivul său este susţinerea consolidării relaţiilor bilaterale româno-chineze, plecând de la premisele favorabile tradiţionale.
Anul trecut, cu ocazia unui discurs prezentat în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, președintele Klaus Iohannis s-a referit la relația tradițională cu China, precizând că România caută soluții compatibile cu interesele naționale la nivel securitar și în plan economic și că Bucureștiul are în vedere sincronizarea cu abordarea strategică a Uniunii şi raportarea faţă de dinamica relațiilor partenerilor transatlantici cu acest actor global deosebit de important.
Între timp, Alianța Nord-Atlantică a inclus în premieră China într-un Concept Strategic, definind Beijingul drept o provocare sistemică la adresa securității internaționale.
La nivelul României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 definește “pre-eminența SUA” în fața Chinei drept element cheie pentru interesul național.





