Connect with us

POLITICĂ

Klaus Iohannis, la 163 de ani de la Unirea Principatelor Române: 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existența unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru

Published

on

© Administrația Prezidențială

Faptul că România este stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice dovedește că, în pofida teribilelor încercări la care ne-a supus istoria, idealurile poporului nostru au rămas mereu aceleași – libertatea, democrația, unitatea națională și buna funcționare a instituțiilor statului, a afirmat luni președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a participat luni, la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I, București, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române. România aniversează luni, 24 ianuarie, 163 de ani de la “Mica Unire” dintre Țara Românească și Moldova.

“Sărbătorim astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre proiectele definitorii pentru formarea statului național unitar român și un exemplu de maturitate, perseverență și efort de voință pus în practică de elitele politice ale ambelor principate române. Totodată, anul acesta marcăm și 160 de ani de când Bucureștiul a devenit capitala Principatelor Române. Prin actul său de curaj și de asumare a conducerii celor două principate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele procesului istoric ireversibil de tranziție către un stat modern, profund atașat valorilor europene. Sunt onorat să iau parte la evenimentul dedicat marcării acestui moment cardinal al istoriei noastre, în acest loc sacru, Mormântul Ostașului Necunoscut, simbol al sacrificiului suprem făcut de înaintașii noștri pentru independența, suveranitatea și unitatea de neam și țară a tuturor românilor”, a declarat Iohannis.

 

Președintele a subliniat că Unirea a reprezentat un ideal încă din timpul revoluției pașoptiste și a prins contur prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, o strategie iscusită, generată de profundul patriotism şi de solidaritatea oamenilor politici ai vremii.

Unirea de la 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existența unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru. În vremuri complicate, românii au demonstrat că pot acționa cu o conștiință comună pentru îndeplinirea unui obiectiv istoric. Momentul de la 1859 ne prezintă imaginea unei clase politice vizionare, care și-a asumat o misiune extrem de dificilă. Fără a crea disensiuni pe plan extern, românii au utilizat în mod abil contextul internațional și au ales un domnitor care s-a ridicat la înălțimea acestui proiect ambițios”, a precizat Klaus Iohannis.

În continuare, șeful statului a evocat personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, care, în scurta sa domnie, a schimbat cursul istoriei și a reușit să consolideze Unirea prin crearea primului Parlament unic și a primului Guvern unic.

“El a fost cel care a pus bazele statului român modern, înfăptuind numeroase reforme în domenii esențiale precum armata, sistemul electoral, administrația publică, justiția, învățământul, agricultura ori sistemul fiscal. Totodată, Alexandru Ioan Cuza a obținut recunoașterea Unirii de către marile puteri și acceptarea acesteia ca un act definitiv și ireversibil, făcând cunoscut faptul că voința poporului român nu mai putea fi ignorată”, a mai spus Iohannis.

Președintele a făcut trimitere și la valori și idealuri ca un arc peste timp, între momentele istorice de la 1959 și apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO

“Prin realizarea Unirii de la 1859, s-a demonstrat că unitatea etnică, lingvistică şi culturală trebuie urmată, firesc, de cea politico-administrativă, calea pragmatică în direcția consolidării puterii Principatelor Unite. În 1859, românii au ales să-și construiască viitorul în acord cu valorile și principiile europene, iar faptul că astăzi România este stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice dovedește că, în pofida teribilelor încercări la care ne-a supus istoria, idealurile poporului nostru au rămas mereu aceleași – libertatea, democrația, unitatea națională și buna funcționare a instituțiilor statului”, a mai punctat Klaus Iohannis.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Klaus Iohannis, mesaj la 145 de ani de la Independența României: Suntem martorii resuscitării unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a subliniat marți, într-un mesaj de Ziua Națională a Independenței României, semnificația zilei de 10 Mai 1877, în contextul “resuscitării unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare”.

“Aniversăm astăzi 145 de ani de la declararea Independenței României, într-un context deosebit de complicat pentru Europa, generat de războiul brutal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva unui alt stat suveran, Ucraina. Alături de Marea Unire, Independența este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit de a rememora evenimentele definitorii pentru istoria națiunii noastre. În anul 1877 România își proclama independența, marcând astfel un pas important spre desăvârșirea unității naționale și spre un statut european. La Plevna, la Rahova sau la Grivița, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859”, se arată în mesajul președintelui, remis de Administrația Prezidențială.

Șeful statului a indicat că marile puteri au luat act de nașterea unei țări care își croia propriul destin la Dunărea de Jos, prin angajamentul patriotic al elitelor politice ale vremii, în frunte cu Principele Carol de Hohenzollern.

“Înflorirea culturii, avântul industriei, transporturilor și infrastructurii, precum și dezvoltarea relațiilor internaționale ale României, toate acestea au fost rodul imediat și direct al dobândirii independenței de stat. Modernizarea instituțională, economică și legislativă fără precedent a continuat pentru mai multe decenii. Idealul unei națiuni suverane și libere urma să se desăvârșească doar o generație mai târziu, prin viziune politică și prin curajul românilor care, în 1918, au înfăptuit Marea Unire. Acestea sunt coordonatele majore ale istoriei noastre, care ne arată cât de dificil a fost drumul spre modernitate și de cât de multă perseverență și tărie de caracter au dat dovadă înaintașii noștri”, a declarat Iohannis.

Președintele a făcut trimitere la semnificația Zilei Independenței în contextul războiului din Ucraina, stat atacat de Rusia, și a subliniat importanța libertății națiunilor “de a-și alege și construi propriul destin”.

“Astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificația zilei de 10 Mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă. Libertatea, dreptul națiunilor de a-și alege și construi propriul destin, protejarea vieții și a demnității umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunități democratice căreia îi aparținem. Sacrificiile înaintașilor noștri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră să susținem și să apărăm valorile și principiile pe care le împărtășim cu partenerii noștri euro-atlantici”, a conchis Klaus Iohannis.

Citiți și Klaus Iohannis a promulgat legea prin care data de 10 mai este declarată Ziua Independenței Naționale a României

Ziua de 10 Mai este celebrată în România ca zi de sărbătoare naţională, fiind declarată astfel prin Legea nr. 103/2015, ea având o triplă semnificație istorică pentru țara noastră.

La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881, a fost încoronat drept primul rege al României. De asemenea, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României, căci, cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai 1877, a fost promulgată de Carol I legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă.

Din 1866 şi până la momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

Această zi are multiple semnificații istorice: proclamarea României ca regat, depunerea jurământului de către prințul Carol de Hohenzollern, dar și proclamarea independenței absolute a României față de Imperiul Otoman, obținută în 1877.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Senatului, de Ziua Europei: Independența energetică a UE și oprirea totală a comerțului cu Rusia, soluții pentru oprirea războiului din Ucraina

Published

on

© Guvernul României

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a subliniat de Ziua Europei că Uniunea Europeană a demonstrat spiritul european prin solidaritatea, unitatea și răspunsul solidar al statelor membre arătate Ucrainei.

„Din 2007 suntem parte din marea familie europeană. Ziua Europei are o semnificație deosebită pentru Uniunea Europeană și pentru statele membre. Unitatea și solidaritatea sunt valorile fundamentale ale Declarației lui Robert Schuman în urmă cu 72 de ani. În contextul agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei în Ucraina, a demonstrat spiritul european prin solidaritatea, unitatea și răspunsul solidar al statelor membre arătate Ucrainei”, a scris Florin Cîțu într-un mesaj postat

De asemenea, Florin Cîțu a menționat care sunt în prezent soluțiile pentru oprirea războiului din Ucraina, făcând referire și la începuturile proiectului european: „Crearea pieței comune a cărbunelui și a oțelului a asigurat pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa. Două lucruri fundamental liberale: producția comună și, mai târziu, comerțul liber, au salvat și au condus la cea mai puternică comunitate economică. Astăzi, soluțiile pentru oprirea războiului din Ucraina rezidă în aceleași două instrumente: independența energetică a Uniunii Europene și oprirea totală a comerțului cu Rusia.”

În finalul mesajului său, președintele Senatului l-a citat pe Robert Schuman: „Pacea mondială nu va putea fi salvgardată fără eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o amenință.” – Declarația de la 9 mai 1950.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

România a solicitat Comisiei Europene fonduri suplimentare pentru a face față fluxului de refugiați ucraineni

Published

on

© European Union, 2022

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că a semnat marți o scrisoare oficială adresată Comisiei Europene prin care se cere ajutor suplimentar pentru a gestiona efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

„Am semnat, alături de colegi din alte state europene, scrisoarea oficială adresată Comisiei Europene prin care cerem ajutor suplimentar pentru a gestiona efectele războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este un demers legitim fiindcă ne confruntăm atât cu nevoia de a adăposti sute de mii de refugiaţi de război – cea mai mare parte fiind copii, dar resimţim şi dificultăţi în lanţul de aprovizionare, plus noi provocări generate de criza energetică. Am cerut Comisiei Europene flexibilitate în bugetul european multianual pentru a transfera fonduri suplimentare statelor membre care se confruntă cu cel mai mare aflux de refugiaţi ucraineni“, a scris ministrul Finanţelor.

De asemenea, ministrul a menținat că este nevoie de noi mecanisme de finanţare pentru a ajuta economia şi companiile locale să facă faţă acestei perioade complicate.

„Dorim să folosim toate aceste fonduri europene pentru sprijinirea populaţiei şi a mediului de afaceri, fiindcă acesta este singura modalitate prin care putem atenua impactul provocat de acest război asupra costului vieţii tuturor românilor”, a concluzionat oficialul român în mesajul său. 

În cadrul eforturilor UE de sprijinire a Ucrainei în urma invaziei Rusiei, ambasadorii la UE au aprobat în urmă cu o lună o propunere care le permite statelor membre să aibă acces imediat la o finanțare inițială mai importantă din partea REACT-EU (Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei) și care facilitează acordarea de sprijin pentru a se răspunde nevoilor de bază ale refugiaților din Ucraina. 

În total, în acest an va fi plătită o sumă de 3,5 miliarde EUR ca prefinanțare inițială suplimentară din partea REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe de redresare post-pandemie care urmărește să consolideze fondurile politicii de coeziune și Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Cea mai importantă parte a finanțării va fi plătită statelor membre în care s-a înregistrat un număr mai ridicat de sosiri, fie ca țări de tranzit, fie ca țări de destinație finală.

Potrivit datelor la zi ale Agenției ONU pentru Refugiați, România a primit aproape 836,173 de refugiați din cele 5,597,483  milioane de cetățeni ucraineni care au fugit din calea războiului. Doar Polonia – 3,075 milioane de refugiați – a primit mai mulți ucraineni decât România.

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Maia Sandu merge la Bruxelles și Paris. Va deveni primul președinte al R. Moldova care va susține un discurs în plenul Parlamentului European

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă o felicită pe Elisabeth Borne, prima femeie prim-ministru al Franței din ultimii 30 de ani: Să consolidăm legăturile istorice dintre România și Franța

ROMÂNIA5 hours ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA6 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO6 hours ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO7 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE7 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO1 day ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA7 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending