Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Pompierilor din România: În timpul pandemiei aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor, în care arată că, în aceste momente în care întreaga lume este greu încercată de pandemia de COVID-19, aceştia au dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj, de implicare şi spirit de sacrificiu, pentru a contribui, alături de celelalte instituţii ale statului, la menţinerea sănătăţii şi a siguranţei cetăţenilor.

”Sărbătorim astăzi Ziua Pompierilor din România, prilej de a ne arăta recunoştinţa şi preţuirea faţă de pompierii militari şi de a cinsti şi onora lupta eroică a acestora din Dealul Spirii, în timpul Revoluţiei de la 1848. De-a lungul istoriei noastre, pompierii militari şi-au îndeplinit misiunea cu dăruire, patriotism şi abnegaţie, puse permanent în slujba cetăţenilor şi a ţării. În aceste momente în care întreaga lume este greu încercată de pandemia de COVID-19, aţi dat dovadă, din nou, de profesionalism şi curaj, de implicare şi spirit de sacrificiu, pentru a contribui, alături de celelalte instituţii ale statului, la menţinerea sănătăţii şi a siguranţei cetăţenilor României”, se arată în mesajul şefului statului.

El a remarcat modul responsabil în care pompierii au continuat să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu în lupta împotriva calamităţilor şi dezastrelor naturale.

”Am remarcat, de asemenea, modul responsabil în care aţi continuat să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu în lupta împotriva calamităţilor şi dezastrelor naturale, în toată această perioadă. Aţi fost şi veţi rămâne o instituţie de suport fundamentală, garantul stării de normalitate în cadrul comunităţilor, precum şi al drepturilor la viaţă, la proprietate privată şi la sănătate. Vă doresc multă sănătate, succes în activitate şi vă asigur de întreaga mea apreciere! La mulţi ani!”, a transmis Iohannis.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare