La presiunea Franței și a eurodeputaților, economista americană Fiona Scott Morton nu mai preia poziția de economist-șef pentru concurență în cadrul Comisiei Europene

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru o eră digitală, Margrethe Vestager, care dețină deopotrivă și poziția de comisar pentru concurenţă, a anunţat marţi că economista americană Fiona Scott Morton a decis să nu mai preia postul de economist-şef al Direcţiei Generale pentru Concurenţă a Comisiei Europene.

“Profesoara Fiona Scott Morton m-a informat cu privire la decizia sa de a nu accepta postul de economist-șef în domeniul concurenței. Accept cu regret această decizie și sper că va continua să își folosească abilitățile extraordinare pentru a promova o aplicare fermă a legislației în domeniul concurenței”, a transmis Vestager pe contul ei de Twitter.

Anunțul lui Vestager vine după ce aceasta a fost audiată marți seară în Parlamentul European, dar și după presiuni din partea Franței.

Această numire anunţată săptămâna trecută a suscitat reacţii indignate în Franţa. Ministrul pentru afaceri externe și europene, Catherine Colonna, ceruse Comisiei să revină asupra acestei alegeri.

Aceasta din urmă a respins cererea, subliniind că “nu vede motive” de a reconsidera decizia.

Fiona Scott Morton, profesoară de economie la Universitatea Yale, a fost aleasă drept noua economistă şefă a Direcţiei generale pentru concurenţă.

Dacă nu avem niciun cercetător european de acest nivel pentru a fi recrutat de Comisie, aceasta înseamnă că noi avem o foarte mare problemă cu toate sistemele academice europene“, a replicat marţi și președintele francez Emmanuel Macron, întrebat de jurnalişti.

El a subliniat de altfel absenţa “reciprocităţii” din partea SUA şi a Chinei de a numi europeni care să fie “în centrul deciziilor lor”.

Europarlamentari au criticat funcţiile anterioare ale Fionei Scott Morton ca responsabilă pentru analiza economică la divizia antitrust la Ministerul Justiţiei din SUA, între 2011 şi 2012, şi de consultantă pentru mari grupuri din domeniul tehnologiei ca Amazon, Apple şi Microsoft.

Ei au denunţat posibile conflicte de interese şi riscul de ingerinţe din partea Washingtonului în deciziile UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare