Laura Codruța Kövesi, primul oficial UE care a vizitat Ucraina după declanșarea războiului: EPPO și Parchetul General al Ucrainei au semnat un acord de cooperare

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, a efectuat vineri o vizită în Ucraina, pentru discuții în vederea colaborării cu Parchetul General din Ucraina, devenind primul oficial al unei instituții a Uniunii Europene care se deplasează în țara aflată în război ca urmare a invaziei Rusiei.

”Procurorul-șef al UE, Laura Kövesi, a venit să ne susțină în Ucraina. Este primul oficial al UE care ne vizitează în aceste vremuri dificile de război. Am discutat despre colaborarea dintre Parchetul European și Parchetul General din Ucraina, pentru identificarea, arestarea și confiscarea bunurilor criminalilor de război”, a scris vineri pe Facebook procurorul general ucrainean, Irîna Venediktova, conform traducerii furnizate de rețeaua de socializare.

Potrivit acesteia, obiectivul urmărit este ”aflarea tuturor informațiilor despre cei care au lansat proiectile asupra locuințelor și au susținut uciderea în masă a civililor”.

 

Procurorul general al Ucrainei a anunțat că a semnat, împreună cu Laura Codruța Kövesi, un acord de cooperare între parchetul general pe care îl conduce și EPPO.

Ucraina este prima țară căreia șefa EPPO îi propune un astfel de document. Procurorul șef al UE ne-a mai adus și o scrisoare de susținere a Ucrainei din partea Colegiului procurorilor din EPPO”, a conchis Irîna Venediktova.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare