Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a prezentat la Toronto experiența României în promovarea egalității de șanse și combaterea discriminării, în cadrul reuniunii “Women Foreign Ministers’ Meeting”, potrivit unui comunicat. Evenimentul a fost organizat de miniștrii de externe canadian, Melanie Joly, și jamaican, Kamina Johnson Smith, și s-a concentrat pe teme precum “Femeile în spațiul public” și “Lideri femei în era dezinformării”.
În cadrul intervențiilor sale, Odobescu a subliniat angajamentul României în asigurarea oportunităților egale în diplomație, subliniind că Ministerul Afacerilor Externe a atins o paritate între femei și bărbați atât în rândul personalului, cât și la nivelul funcțiilor de conducere. De asemenea, a evidențiat măsurile luate de România pentru eliminarea violenței și abuzului, precum și pentru combaterea stereotipurilor și discriminării.
Odobescu a subliniat și necesitatea combaterii dezinformării care vizează femeile aflate în poziții de conducere și a discutat despre rolul esențial al femeilor în spațiul public.
În marja reuniunii, ministrul român a avut întrevederi cu omologi și oficiali canadieni și a interacționat cu reprezentanți ai comunității românești din Toronto, precum și cu studenți ai Universității York.




