Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni că Marina franceză a interceptat în Oceanul Atlantic petrolierul Tagor, aflat sub sancțiuni internaționale și suspectat că face parte din așa-numita „flotă fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli restricțiile occidentale privind exporturile de petrol. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul Regatului Unit și al altor parteneri internaționali.
„Este inacceptabil ca navele să eludeze sancțiunile internaționale, să încalce dreptul mării și să finanțeze războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei de peste patru ani”, a transmis liderul francez într-un mesaj publicat pe X.
La Marine nationale a arraisonné hier matin un nouveau pétrolier sous sanctions internationales en provenance de Russie : le Tagor. Notre détermination est constante et totale.
Cette intervention a été effectuée en Atlantique, en haute mer,… pic.twitter.com/zxEslYjbUE
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) June 1, 2026
Autoritățile maritime franceze au precizat că petrolierul se afla la peste 400 de mile marine vest de Bretania și era suspectat că naviga sub pavilion fals. În urma verificării documentelor de către echipa de inspecție, suspiciunile privind neregulile legate de pavilion au fost confirmate, iar nava a fost deviată la solicitarea procurorilor, în conformitate cu dreptul internațional.
Operațiunea reprezintă cel mai recent episod din campania intensificată de Franța împotriva „flotei fantomă” a Rusiei, o rețea de petroliere cu structuri de proprietate opace și înregistrări schimbate frecvent, utilizată pentru a continua exporturile de petrol în pofida sancțiunilor occidentale.
Tagor nu este prima navă de acest tip interceptată de autoritățile franceze în 2026. În luna martie, Marina franceză a reținut petrolierul Deyna în vestul Mării Mediterane, după ce a identificat neconcordanțe în documentele navei și suspiciuni privind utilizarea unui pavilion fals. Nava venea, de asemenea, din portul rusesc Murmansk și a fost redirecționată pentru investigații suplimentare.
Anterior, în ianuarie, Franța a interceptat petrolierul Grinch, suspectat că făcea parte din aceeași rețea de transport utilizată pentru exportul petrolului rusesc. Nava naviga sub pavilionul Comorelor și era suspectată că opera sub identitate falsă. Petrolierul a fost ulterior eliberat după plata unei amenzi de ordinul milioanelor de euro.
Potrivit presei internaționale, autoritățile franceze au mai efectuat și în toamna anului trecut o operațiune similară împotriva unui alt petrolier asociat „flotei fantomă”, pe fondul eforturilor europene de a reduce veniturile obținute de Moscova din exporturile de petrol.
Franța și Regatul Unit și-au intensificat în ultimele luni cooperarea pentru monitorizarea și interceptarea navelor suspectate că transportă petrol rusesc cu încălcarea sancțiunilor. Londra a anunțat încă din martie că forțele armate britanice pot interveni pentru inspectarea navelor aparținând „flotei fantomă”, iar operațiunea împotriva Tagor a fost realizată cu sprijin britanic.
Macron a avertizat că aceste nave nu reprezintă doar un instrument de evitare a sancțiunilor, ci și un risc pentru siguranța maritimă și pentru mediu, întrucât multe dintre ele nu respectă standardele internaționale de navigație.



