Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova și a intrat de astăzi în exercițiu. Ceremonia de învestire în funcție a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău, informează MOLDPRES.
Ședința solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova și Curții Constituționale a fost deschisă de speakerul Igor Grosu. După intonarea imnului de stat, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat citirii hotărârea cu privire la validarea alegerilor. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituție, a depus jurământul.
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a pronunțat Maia Sandu.
După depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat că președintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exercițiu.
Maia Sandu este prima femeie șef de stat și cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova. Aceasta a devenit primul președinte ales de popor, care a reușit să obțină două mandate.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, jurământul este depus în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri. Mandatul Președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului.
“Am reușit să deschidem larg ușa spre Uniunea Europeană, ceea ce nu e puțin ca și plan și proiect de țară. Mai sunt multe de făcut, dar drumul e corect. Eu vă îndemn să mergem înainte cu încredere, nu uitați ce înseamnă Moldova noastră – Moștenire, Optimism, Luptă, Dezvoltare, Organizare, Voință și Ambiție“, a transmis Maia Sandu, în discursul ce a urmat învestirii în funcție.
Șefa statului a remarcat că Republica Moldova nu este doar o țară mică cu inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure.
“Mesajul meu de astăzi este unul optimist. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunza, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia. (…) Moștenirea noastră după acest mandat este aspirația noastră – Moldova în Uniunea Europeană, în pace și în bunăstare”, a spus șefa statului.
„O – de la optimism, energia noastră națională. Moldova cea mai simpatică dintre țările pe care le-am văzut vreodată. Cum știi tu să zâmbești chiar și în vremuri dificile? (…) L – de la luptă. Moldova are un vis și îl vom apăra. Vom câștiga bătăliile rând pe rând, indiferent că vorbim de crize sau de reforme necesare. Integrarea europeană e calea noastră spre siguranță și bunăstare, dar să nu o credem un bilet la clasa business spre paradis. (…) D – de la dezvoltare. Dezvoltarea este pasul de la visul nostru la realitate, la un trai mai bun pentru noi și cei dragi. (…) O – de la organizare și organizarea va fi mai bună. Provocările cu care ne confruntăm sunt cele mai mari de la independența și nu avem de ales decât să ne organizăm cu fiecare zi mai bine. (…) V de la voința, de la voința de a înfrunta vijelia care vine, dar pentru care ne pregătim. (…) A – De la ambiție, cu ambiție sănătoasă, ne putem atinge obiectivul!”, a explicat ea cuvintele cardinale ce i-au însoțit discursul.




