Mii de manifenstanți și-au arătat luni solidaritatea, la Budapesta, față de Uniunea Europeană, cu ocazia sărbătorii de 1 mai, relatează Reuters. Continuând seria de demonstrații masive din capitala ungară, din ultimele săptămâni, aceștia s-au pronunțat în același timp împotriva inflenței în creștere a Rusiei, sub regimul prim-ministrului Viktor Orban, informează Agerpres.
AFP, citând presa locală, a relatat că au existat aproximativ 5000 de protestatari, dintre care mulți purtau drapelul Uniunii Europene. Aceștia au trecut prin fața ambasadei Rusiei din Budapesta, scandând “Europa, nu Moscova!“.
Momentum, o mișcare politică nouă, a convocat marșul de luni, sub sloganul “Aparținem Europei”. Acestă mișcare s-a făcut cunoscută în Ungaria prin campania împotriva candidaturii Ungariei la statutul de gazdă a Jocurilor Olimpice din 2024.
“Sănătatea, educația, transportul se deteriorează. Luptăm să facem să meargă treaba zi de zi“, a afirmat liderul mișcării, Andras Fekete-Gyor, în fața mulțimii.
Reuters a afirmat că, în pofida protestelor, prim-ministrul Orban este bine cotat în sondajele de opinie. La finalul săptămânii trecute, acesta a făcut pași înapoi privind o lege controversată referitoare la învățământul superior, anunțănd că va da curs cererilor de la Bruxelles și va amenda prevederile care sunt catalogate drept atacuri la libertatea academică.




