MApN salută aprobarea finanțării României în cadrul SAFE și așteaptă ratificarea acordului de către Parlament pentru a încheia contractele pentru întărirea apărării

Ministerul Apărării Naționale salută aprobarea de către Comisia Europeană a acordului de finanțare pentru România în cadrul Programului SAFE („Acțiunea pentru Securitatea Europei”), inițiativă dedicată consolidării capacității de apărare a statelor membre ale Uniunii Europene, și așteaptǎ ratificarea acestui acord de cǎtre Parlament, pentru a putea încheia contractele, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Prin acest acord, România va beneficia de o finanțare în valoare de 16,6 miliarde de euro, fiind al doilea principal beneficiar al programului SAFE, după Polonia.

Aceste fonduri vor contribui semnificativ la dezvoltarea industriei naționale de apărare, la accelerarea procesului de modernizare și înzestrare a Armatei României și la creșterea rezilienței societății în fața amenințărilor emergente și a provocărilor actualului context de securitate.

Ministerul Apărării Naționale consideră că programul SAFE reprezintă o oportunitate strategică pentru consolidarea capacităților defensive ale României și pentru întărirea cooperării industriale și tehnologice europene în domeniul apărării.

În cadrul Programului SAFE, Ministerul Apărării Naționale va derula 21 de proiecte de înzestrare, cu o valoare estimată de aproximativ 9,6 miliarde de euro, în perioada 2026–2030. Dintre acestea, 10 proiecte vor fi realizate prin achiziții comune cu alte state participante, iar 11 prin achiziții individuale ale statului român.

O componentă importantă a programului este reprezentată de dezvoltarea capabilităților de apărare aeriană și de contracarare a amenințărilor aeriene emergente, inclusiv prin achiziția și integrarea de sisteme moderne de apărare antiaeriană, tehnologii anti-dronă și soluții destinate protejării infrastructurii critice și a populației.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare