Marco Rubio și Serghei Lavrov au discutat despre conflictul din Iran și războiul din Ucraina

La inițiativa ministrului rus de externe, Serghei Lavrov și Marco Rubio au purtat o nouă convorbire telefonică pentru a discuta situația actuală a conflictului din Iran, cât și a războiului dintre Rusia și Ucraina, informează un comunicat oficial al Departamentului de Stat.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre relațiile dintre Statele Unite și Rusia.

Reamintim că președintele Donald Trump și-a exprimat încrederea că se va ajunge la o soluție pentru războiul dintre Rusia și Ucraina „relativ repede”, după o convorbire telefonică avută săptămâna trecută cu președintele Vladimir Putin, în cadrul căreia cei doi lideri au discutat despre conflictele pe care țările lor le au cu Kievul și Teheranul.

Citiți și: Ucraina „dorește pacea și depune eforturile diplomatice necesare pentru a pune capăt războiului”, a subliniat Zelenski, după discuția telefonică dintre Trump și Putin

Totodată, Volodimir Zelenski l-a informat pe premierul britanic, în cadrul unei reuniuni bilaterale la Erevan, că Ucraina este pregătită pentru următoarea rundă de negocieri în format trilateral.

La rândul său, Keir Starmer a subliniat că este important ca presiunea asupra Rusiei să fie menținută.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare