Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat cu reprezentanții agenției de evaluare financiară Fitch Rating despre situația politică din România, prezentându-le acestora datele referitoare la execuția bugetară din primul trimestru, dar și situația referitoare la evoluția Planului Național de Redresare și Reziliență, informează Agerpres.
Anunțul a fost făcut în contextul participării la lansarea programului SME Eco-Tech.
„Am avut ieri (n.r. marți) și săptămâna trecută discuții cu agenția de rating Fitch în privința situaţiei politice din România. Am prezentat datele execuţiei bugetare la primul trimestru, inclusiv date legate de evoluţia PNRR, şi am încercat să transmitem cât mai multe informaţii pe care aceştia le consideră necesare pentru evaluarea cât mai clară a situaţiei de astăzi din România, pentru că există îngrijorări. Atât timp cât aceste agenţii, şi în special agenţia Fitch, solicită informaţii, trebuie să fim acolo şi să le oferim aceste informaţii, astfel încât să încercăm să transmitem mesaje care să ajute în situaţia dată”, a explicat Nazare.
Acesta a evidenția urgența de a finaliza toate proiectele care au legătură cu PNRR, în contextul în care programul are termen scandat august 2026.
Alexandru Nazare a mai arătat că „traiectoria fiscal-bugetară nu trebuie neglijată”, fiind important ca în perioada de interimat „să nu transmitem un semnal de derapaj.”
„Comisia Europeană, agenţiile şi investitorii sunt extrem de atenţi şi îngrijoraţi asupra ceea ce se întâmplă astăzi în România”, a mai spus Nazare.
Făcând referire la evoluția cursului leu-euro, ministrul Finanțelor a declarat că a avut în această perioadă mai multe discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că Banca Națională a României face tot ce este posibil pentru a ține lucrurile sub control.
Marți, după ce Parlamentul a votat pentru moțiunea inițiată de PSD, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și PACE – Întâi România, ministrul Finanțelor a evidențiat că Stabilitatea economică a României şi menținerea ratingului de țară sunt prioritatea numărul 1.




