România, prezentă cu a doua cea mai mare delegație din Europa la “SelectUSA Investment Summit”

România participă în această săptămână la „SelectUSA Investment Summit” cu cea mai mare delegație de până acum și a doua ca dimensiune din Europa, anunță Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat, țara noastră fiind reprezentată de secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru.

“Această participare solidă confirmă angajamentul pentru o diplomație economică activă, orientată spre rezultate concrete: atragerea de investiții, susținerea inovării și consolidarea colaborării în domenii de frontieră, precum tehnologia avansată, digitalizarea și cercetarea aplicată”, arată MAE.

Delegația României reunește aproape 40 de companii și peste 70 de participanți – incluzând reprezentanți ai mediului universitar și de cercetare, ai mass-media, precum și ai autorităților locale. Din delegație face parte și Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Această diversitate reflectă potențialul real al României de a construi parteneriate durabile și de a se poziționa ca un hub regional pentru investiții și inovație.

Dialogurile și întâlnirile din cadrul summit-ului vizează dezvoltarea unor proiecte comune cu partenerii americani, schimbul de expertiză și identificarea de noi oportunități în sectoare strategice. Au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai statelor americane în care există comunități de români, inițiative antreprenoriale și investiții ale companiilor românești: Illinois, Colorado, Georgia, Maryland, Ohio, Arizona, Texas, Tennessee.

“Economia României crește în parteneriat cu cea a Statelor Unite ale Americii. Puterea inovației și competitivitatea actorilor economici și a tinerelor minți din arcul transatlantic generează astăzi soluții pentru un viitor mai bun și mai prosper pentru cetățeni. Se urmărește valorificarea deplină a acestui context pentru generarea de beneficii concrete pentru economia românească și pentru relația bilaterală România–SUA. România continuă să fie promovată ca un partener credibil, dinamic și orientat spre viitor”, conchide sursa citată.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare