Eforturile Melaniei Trump pentru reunirea familiilor despărțite de războiul dintre Rusia și Ucraina continuă: Prima Doamnă anunță o nouă reunire a unui copil cu familia sa

 

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a facilitat luni, 17 august 2026, reunirea unui alt copil cu familia sa, după ce acesta fusese separat de cei dragi în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina. Potrivit biroului Primei Doamne, demersurile sale au contribuit până în prezent la reunirea a 34 de copii cu familiile lor, informează un comunicat oficial al Casei Albe. 

„Nimic nu este mai puternic decât reunirea unei mame cu copilul său după o perioadă îndelungată de timp. Reprezentantul meu și cu mine ne concentrăm eforturile asupra facilitării următoarei reuniri a persoanelor care au fost separate de cei dragi din cauza războiului dintre Ucraina și Rusia”, a declarat Prima Doamnă Melania Trump.

Până în prezent, eforturile Melaniei Trump au contribuit la reunirea a 34 de copii cu familiile lor, după ce Prima Doamnă i-a adresat președintelui rus Vladimir Putin o „Scrisoare pentru Pace”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare