Marian-Jean Marinescu cere ”sancțiuni imediate” împotriva ”ingerințelor și campaniilor de dezinformare” pentru a apăra ”valorile democratice”

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu consideră că este nevoie de ”sancțiuni imediate împotriva ingerințelor și campaniilor de dezinformare” pentru a apăra ”valorile democratice”.

”Noi, statele membre din estul Uniunii Europene, am atras mereu atenția cu privire la eforturile unor țări ca Rusia de a destabiliza democrațiile europene și proiectul european în ansamblu. De ce? Avem o istorie care ne-a arătat ce înseamnă această influență. Modelul de democrație european, bazat pe valori umane nu este ușor de protejat, democrația nu este ușor de menținut, este nevoie de legi clare care să impună aceste valori democratice, care în final, să ne apere cetățenii. Iată, nu am fost ascultați și acum ne confruntam chiar cu un război la granița de est a UE. Avem nevoie de sancțiuni imediate împotriva acestor ingerințe și a campaniilor de dezinformare, mai ales într-o lume în care dezinformarea este la îndemâna oricui are acces la internet”, a punctat Marinescu într-o explicație a votului cu privire la raportul referitor la ingerințele externe în toate procesele democratice.

Europarlamentarul face apel la pragmatism și ”să luăm act de faptul că nu avem doar prieteni.”

”Licențele unor companii media ca Russia Today, Sputnik, site-uri sau platforme care răspândesc idei anti-europene trebuie revocate. Trebuie să fim pragmatici și să luam act de faptul că nu avem doar prieteni. Europa este un spațiu al libertății de exprimare, dar atunci când libertatea de exprimare se transformă în libertatea de a ne ataca din interior, trebuie sa luăm măsuri”, a mai punctat Marinescu.

Parlamentul European îndeamnă Uniunea Europeană să creeze o strategie comună pentru a răspunde provocării create de dezinformare, inclusiv prin introducerea unor sancțiuni specifice îndreptate împotriva ingerințelor străine și a campaniilor de dezinformare.

Potrivit unui comunicat, instituția a realizat o anchetă pentru a descoperi modurile în care puterile străine răuvoitoare manipulează informațiile și interferează în Uniunea Europeană pentru a submina procesele democratice a arătat că actorii răuvoitori pot, fără a se teme de consecințe, să influențeze alegeri, să efectueze atacuri cibernetice, să recruteze foști politicieni care au avut poziții înalte și să propage polarizarea în dezbaterea publică.

Raportul Comisiei speciale privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea (INGE), adoptat cu 552 de voturi pentru, 81 împotrivă și 60 abțineri, atrage atenția asupra faptului că, în general, nu se conștientizează gravitatea ingerințelor străine și a cazurilor de manipulare a informațiilor de care se fac vinovate cu preponderență Rusia și China, fapt ce este exacerbat de lacunele din legislație și de coordonarea insuficientă dintre țările Uniunii.

În actualul război de agresiune împotriva Ucrainei, guvernul rus a demonstrat că ”chiar și informațiile pot fi folosite ca o armă”, deoarece Rusia răspândește ”dezinformare fără precedent ca nivel de rea voință și amploare” pentru a-și induce în eroare propriii cetățeni și comunitatea internațională cu privire la război.

În acest context, eurodeputații solicită implicarea organizațiilor societății civile în acțiunile de sensibilizare a publicului și de răspândire a informațiilor generale, după bunul exemplu al Taiwanului. Ei subliniază și necesitatea de a colabora la nivel global cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare