Ministerul Finanțelor propune lansarea Programului Național pentru Sprijinul Marii Industrii, prin care va asigura finanțare de 1 miliard de euro în următorii 6 ani pentru a sprijini investiții strategice care să promoveze inovarea în automatizare și utilizarea tehnologiilor ecologice, a anunțat luni seară ministrul Marcel Boloș.
„Vin cu o veste importantă în această seară: am pus în dezbatere proiectul ce va sta la baza uneia dintre cele mai importante inițiative din ultimii 30 de ani pentru revitalizarea și modernizarea industriei prelucrătoare din România. Bugetul va fi acoperit din fondurile obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României”, a scris ministrul Finanțelor pe Facebook.
Potrivit acestuia, proiectul este o componentă importantă a programului de țară „România produce”, pe care l-a propus toamna aceasta.
„Datele ne arată cât de vulnerabili putem fi atunci când depindem de importuri pentru produse esențiale. În primele opt luni ale anului 2024, am asistat la o scădere de 2% a producției industriale, reflectând o tendință descendentă care a început încă de dinainte de pandemie. Această dinamică negativă are implicații nu doar pentru stabilitatea economică, ci și pentru competitivitatea noastră internațională. Tocmai de aceea, nu trebuie să mai amânăm momentul startului investițiilor în industrie”, a punctat Marcel Boloș.
Mai mult, ministrul a precizat că investițiile în acest sector generează lanțuri de aprovizionare și distribuție extinse, ce implică multiple segmente ale economiei, iar revitalizarea industriei prelucrătoare înseamnă mii de locuri de muncă pentru români, bine plătite și stabile.
„Nu vorbim doar de locuri de muncă directe, ci și o întreagă rețea de joburi conexe, în transport, logistică, servicii și comerț. Fiecare fabrică sprijinită înseamnă un întreg lanț de activități care aduc bunăstare comunităților locale”, a explicat Boloș.
Conform ministrului, investițiile eligibile trebuie să urmărească decarbonizarea și să asigure cel puțin unul dintre următoarele obiective:
- Electrificarea proceselor de producție – trecerea la echipamente și instalații care utilizează electricitatea pentru a reduce emisiile.
- Utilizarea hidrogenului verde – sprijinim antreprenorii care aleg să folosească hidrogen produs din surse regenerabile în procesele lor industriale.
- Folosirea combustibililor ecologici pe bază de hidrogen – finanțăm utilizarea combustibililor speciali, obținuți din hidrogen din surse regenerabile, care reduc poluarea și susțin sustenabilitatea proceselor de producție.




