Ministrul Apărării la Washington: România va menține nivelul de alocare a 2% din PIB pentru apărare, concomitent cu înzestrarea Armatei, pentru următorii 10 ani

România va menține nivelul de alocare a unui procent de 2% din Produsul Intern Brut în fiecare an pentru bugetul apărării cel puțin până în anul 2027, a evidențiat la Washington, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în cadrul unei recepții găzduite de Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

FOTO: Ambasada României în SUA

Precizările sale survin după prima întrevedere bilaterală dintre secretarul american al Apărării, James Mattis și omologul român, a salutat alocarea de către România a 2 procente din PIB pentru Apărare, remarcând creșterea cheltuielilor militare cu aproape 50% în ultimul an, ”un angajament fenomenal” pe care SUA îl recunosc ca atare.

Evenimentul găzduit de Ambasada României a fost organizat cu ocazia vizitei în SUA a delegației Ministerului Apărării Naționale conduse de ministrul Mihai Fifor. Evenimentul, organizat cu sprijinul American-Romanian Business Council, a reunit reprezentanți ai Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, ai industriei de apărare americane, precum și ai think-tank-urilor din capitala americană, informează un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Cu acest prilej, ambasadorul George Cristian Maior a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite aflat în acest an la cea de-a XX-a aniversare și, în mod special, continuarea dezvoltării acestuia pe toate dimensiunile sale – securitate și apărare, economică și relații inter-umane.

FOTO: Ambasada României în SUA

“Parteneriatul dintre România și SUA este puternic și evidențiază angajamentul celor două țări pentru securitatea comună, pentru a răspunde împreună amenințărilor de securitate regionale, dar și pentru a consolida relația transatlantică. Dimensiunii politico-militare robuste a relațiilor bilaterale i se adaugă o componentă economică semnificativă, cu efecte benefice pentru țara noastră“, a declarat ambasadorul George Cristian Maior.

Ministrul Mihai Fifor a evidențiat decizia României de alocare a 2% din PIB pentru apărare în 2017 și de a menține acest nivel pentru următorii 10 ani, concomitent cu derularea unor programe importante de înzestrare și modernizare a forțelor armate care să implice parteneriate între industriile de apărare ale celor două ţări. Totodată, ministrul apărării a subliniat excelentele întrevederi avute cu oficialii americani, cu secretarul apărării James Mattis, dar și cu adjunctul consilierului pentru securitate națională al Președintelui SUA, Ricky Waddell.

Directorul Agenției pentru Cooperare în domeniul Apărării și Securității, generalul-locotenent Charles Hooper, a mulțumit României pentru angajamentul alături de SUA în planul securității, inclusiv în Afganistan și în alte teatre de operații. De asemenea, a subliniat ca prioritate întărirea cooperării bilaterale, România fiind un prieten și aliat de încredere al SUA. Generalul-locotenent Hooper a transmis condoleanțe părții române pentru sacrificiul militarului român Mădălin Stoica în cursul unei misiuni în Afganistan.

Vizita ministrului Apărării Naționale continuă în zilele următoare şi va include întrevederi cu membri ai Congresului SUA, precum și cu reprezentanți ai companiilor din industria de apărare.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare