Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat vineri că în acest an nu au existat încălcări neautorizate ale spațiului aerian național, dar a precizat că în zona de avertizare apar “periodic” anumite zboruri care testează capacitatea de răspuns.

Prezent la ceremonia prilejuită de sosirea primelor avioane F16 de la Fetesști, alături de premierul Dacian Cioloș, ministrul apărării naționale a declarat: “Nu am avut anul acesta incidente de intrare neautorizată și încălcare a spațiului aerian al României, nici din partea unor aparate rusești, nici din partea altor aparate. În zona de avertizare, periodic apar anumite (…) zboruri care testează timpul și capacitatea de răspuns, dar nu a fost vorba de intrarea în spațiul nostru aerian. În toate aceste cazuri (…) acționăm sub comandă și în coordonare cu agenția specializată de la NATO, după proceduri armonizate cu dânșii”, potrivit Agerpres.
“La ora actuală, fără niciun fel de îndoială, Forțele Aeriene Române pot asigura cu propriile noastre mijloace serviciul de poliție aeriană în ce privește întreg spațiul aerian, întreg teritoriul național și chiar intensificăm pregătirea și misiunile de executare a serviciului de poliție aeriană. Vom primi, posibil, și sprijin din partea unor alți aliați cu aparate de zbor”, a mai explicat Mihnea Motoc.
Dacian Cioloș a declarat în cadrul aceleiași ceremonii faptul că chiziția primului set de avioane multirol F16 reprezintă o investiție majoră pentru creșterea capabilității de apărare a României.
Totodată, premierul român a mulțumit Guvernului portughez pentru sprijinul acordat în derularea acordului semnat în 2013, afirmând că este un model de cooperare care se poate extinde în mai multe domenii, inclusiv în cel economic.
–




