Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică, vineri, cu omologul spaniol, Arancha Gonzalez Laya, prilej cu care a fost confirmat caracterul “substanţial” al Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, evocându-se şi aniversarea, în 2021, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, dar și vizita pe care șefa diplomației spaniole o va efectua la București în viitorul apropiat, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Ministrul Aurescu a exprimat convingerea că cele două ţări vor avea o cooperare foarte bună în pregătirea unui calendar amplu de evenimente politico-diplomatice şi culturale care să marcheze momentul aniversar, care va evidenţia caracterul “excepţional” al relaţiei româno-spaniole, inclusiv prin operaţionalizarea deplină a Parteneriatului strategic existent între cele două state. De altfel, cu ocazia celor 140 ani de ani de relații diplomatice, Aurescu a scris un articol de opinie în presa spaniolă, vorbind despre obiectivele comune ale Bucureștiului și Madridului.
Cei doi oficiali au exprimat şi dorinţa întăririi dialogului bilateral, inclusiv în contextul efectuării unei vizite la Bucureşti a şefului diplomaţiei spaniole în viitorul apropiat, care are caracter simbolic fiind prima din 2021 a acestuia şi oferind ocazia discutării în detaliu a aspectelor legate de agenda bilaterală, europeană şi internaţională. Totodată, vizita va pregăti substanţa şi rezultatele concrete ale primei reuniuni comune a celor două Guverne, planificată tot pentru prima parte a acestui an, a precizat MAE.
Şefii diplomaţiilor de la Bucureşti şi Madrid au discutat teme de interes comun de pe agenda Uniunii Europene, în vederea consolidării coordonării cu privire la acestea.
De altfel, relația bilaterală româno – spaniolă beneficiază și de un imbold pe plan militar, Ministerul Apărării Naționale anunțând joi că un detaşament al Forțelor Aeriene Spaniole, format din aproximativ 130 de militari (piloți și personal tehnic) şi având în dotare şase aeronave Eurofighter Typhoon, va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în lunile februarie și martie, împreună cu aeronavele F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR și militarii Forțelor Aeriene Române.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa solidarităţii UE cu statele din vecinătate, în special din Balcanii de Vest şi din Parteneriatul Estic, în privinţa combaterii pandemiei de COVID-19, în special referitor la demersurile de vaccinare.
“Ministrul spaniol de Externe a fost de acord cu necesitatea ca România şi Spania să îşi asume un rol vizibil şi activ la nivel european în chestiunile de interes comun, precum şi în vecinătăţile sudică şi estică ale UE. Totodată, cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la cooperarea în plan multilateral”, se arată în comunicatul MAE.
Ministrul Aurescu a transmis condoleanţe pentru victimele exploziei de miercuri din Madrid şi urări de însănătoşire grabnică celor răniţi.




