Ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu, în vizită la Washington pentru intensificarea cooperării dintre România și SUA în materie de securitate cibernetică

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, va efectua în perioada 5-7 august o vizită în Statele Unite ale Americii pentru discuții aplicate pe marginea dezvoltării sectorului comunicațiilor, a intensificării cooperării internaționale în domeniul tehnologiei informației, a întăririi securității cibernetice și a implementării unor politici guvernamentale cu rol de susținere a economiei datelor, informează un comunicat al MCSI remis CaleaEuropeană.ro.

Sub auspiciile parteneriatului strategic România – Statele Unite ale Americii în materie de securitate cibernetică, ministrul Petrescu va avea întrevederi cu conducerea principalelor instituții federale cu atribuții în dezvoltare tehnologică și politici în materie de comunicații, printre care Departamentul de Stat, Comisia Federală de Comunicații, Departamentul de Comerț, Departamentul de Apărare, Agenția de Securitate Cibernetică, Consiliul Național de Securitate, Administrația Națională pentru Telecomunicații și Informații precum și cu operatori telecom și furnizori globali de echipamente și tehnologie pentru comunicații.

Integrarea globală economică, socială și teritorială generată de industria comunicațiilor, demersurile de a consolida pe termen lung performanțele pieței comunicațiilor din țara noastră precum și pașii concreți realizați de România pentru a pregăti procesul de lansare comercială a comunicațiilor 5G impun cooperare internațională și schimbul de bune practici în materie de inovație tehnologică și interoperabilitate a sistemelor, investiții în cercetare, securitate fizică și cibernetică a infrastructurilor de comunicații, un cadru de reglementare adecvat și o cooperare solidă între mediul public și privat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare