Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat miercuri că agenția de rating Moody’s a menținut ratingul de țară pentru România în evaluarea pe care a întreprins-o, punctând că în raportul Moody’s se spune foarte clar că ”menţinerea ratingului de ţară în viitor depinde foarte mult de continuitatea acestor politici responsabile implementate de Guvern în anul 2020”, potrivit Agerpres.
”În această perioadă, toate cele trei agenţii de rating, Moody’s, Fitch şi Standard and Poor’s, fac o evaluare a ratingului de ţară pentru România. Prima dintre cele trei a fost Moody’s, care a menţinut ratingul de ţară pentru România. În raportul de evaluare se spune foarte clar că Guvernul a reuşit să câştige încrederea atât a pieţelor financiare, cât şi a agenţiilor de rating prin măsurile pe care le-a luat. Bineînţeles că a fost o discuţie prezentată despre ce se întâmplă cu punctul de pensie şi au apreciat decizia luată de acest Guvern, dar, cel mai important, în finalul raportului se spune foarte clar că menţinerea ratingului de ţară în viitor depinde foarte mult de continuitatea acestor politice responsabile implementate de Guvern în anul 2020. Urmează agenţia de rating Fitch şi după aceea S&P, bineînţeles, aşa cum am spus de fiecare dată, suntem în discuţii… suntem foarte transparenţi”, a afirmat Florin Cîţu în cadrul şedinţei de guvern.
Ministrul Finanțelor a menționat că, în cadrul rectificării bugetare, care urmează să fie prezentantă la începutul lunii noiembrie vor exista ”o evaluare a situației financiare și estimări pentru perioada următoare”.
Întrebat de premier despre faptul că în lunile august şi septembrie s-au înregistrat încasări mai mari faţă de anul trecut, Cîţu a precizat că ”sunt două luni consecutive – august şi septembrie – în care încasările la bugetul României au fost mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”.




