Ministrul francez de Externe atrage atenția asupra tentativelor de ingerință străină menite să submineze dezbaterea democratică din Europa și îl dă drept exemplu pe Elon Musk: Ne exploatează diviziunile pentru a alimenta ura și tensiunile

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a reiterat marți avertismentul cu privire la tentativele de ingerință ce vizează viitoarele alegeri prezidențiale din 2027 și l-a evocat pe multimiliardarul american Elon Musk printre actorii care încearcă să submineze dezbaterea democratică din Europa, anunță France Presse, citat de Agerpres.

Acesta a participat la o conferință a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), dedicată instaurării încrederii și consolidării democrației, unde a semnalat că „adversarii democrației dau totul pentru a ne destabiliza”.

„Ei ne exploatează divizările, instrumentalizează imigrația, laicitatea și chiar conflictul israeliano-palestinian pentru a alimenta ura și tensiunile”, a adăugat demnitarul francez, precizând că „acest lucru a fost deja documentat pe larg”.

Ministrul francez de Externe a dat drept exemplu o companie ce a creat conturi false „pentru a înscena dispute artificiale pe chestiunea palestiniană, campanii de hărțuire masivă online ale lui Elon Musk contra liderilor europeni, pentru a submina dezbaterile naționale exploatând caracterul viral al rețelei sale sociale” sau chiar „campanii perfide sugerând că viitoarele alegeri prezidențiale franceze vor fi trucate”.

Barrot a condamnat exploatarea manifestațiilor elevilor din Franța „prin relatări ostile venite din Rusia și China, trecând prin Iran și comunitatea MAGA” formată din susținătorii președintelui american Donald Trump.

El a dat asigurări că Franța „nu va tolera nicio ingerință străină, indiferent de unde vine ea. Este o chestiune de suveranitate”, a mai spus Barrot.

Declarațiile ministrului francez de Externe au potențialul de a reaprinde disputele transatlantice din anii trecuți, augmentate de Elon Musk pe fondul unor decizii ale Comisiei Europene de a pune în aplicare Actul privind Serviciile Digitale.

La finalul anului trecut, executivul european a amendat platforma X, a multimiliardarul american, pentru că a respectat obligațiile de transparență, fapt ce a stârnit reacții furibunde din partea lui Musk și ale altor oficiali americani din Administrația Trump, în frunte cu vicepreședintele SUA, J.D. Vance.

Să nu uităm că administrația Trump descrie Europa în strategia de securitate națională ca fiind sub riscul unei „dispariții civilizaționale”, acuzând Uniunea Europeană, migrația și guvernele de pe continent pentru un declin cultural, politic și demografic considerat iminent și care va face continentul de nerecunoscut în următorii 20 de ani.

Citiți și: Strategia de securitate națională a SUA: Europa – actor “strategic vital” sub riscul “dispariției civilizaționale”, stabilitate strategică cu Rusia și prevenirea unei “NATO într-o perpetuă expansiune”

Europa a respins pe mai multe voci această descriere, dar reflectă diferențele de viziune transatlantice care ar putea ieși la iveală în 2027, an electoral în mai multe țări membre UE. 

„Trebuie să recâștigăm controlul vieții noastre democratice și informaționale prin reglementare”, a declarat Emmanuel Macron anul trecut. 

Prin urmare, Parisul lucrează la o legislație care prevede pedepse mai aspre pentru persoanele care difuzează știri false în context electoral, având în vedere că Franța va organiza anul viitorul alegeri prezidențiale în legătură cu care autoritățile sunt îngrijorate că ar putea fi ținta unor ingerințe străine.

Pedepsele aplicate variază de la 3 ani de închisoare și 45 de euro amendă până la 6 ani de închisoare dacă faptele au fost comise pentru a servi „intereselor unei puteri sau ale unei organizații străine”, a declarat ministrul de interne Laurent Nunez la ieșirea de la ședința de guvern.

În prezent, difuzarea de știri false online este pasibilă de un an de închisoare și de o amendă de 15.000 de euro.

Proiectul de lege prevede de asemenea extinderea la toate alegerile a dispoziției „anti-fake news”, care există din 2018.

În prezent această dispoziție, care permite sesizarea unui judecător pentru a face să înceteze rapid difuzarea de știri false online, nu este aplicabilă decât în cadrul alegerilor președintele, legislative și europene.

Noua dispoziție va fi extinsă la alegerile locale și senatoriale,

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare