Ministrul german de Finanțe Olaf Scholz: Va trebui să ne organizăm vieţile în aşa fel încât să evităm un al doilea val de coronavirus

Va trebui să ne organizăm vinețile în așa fel încât să evităm un al doilea val, a transmis ministrul de Finanței, Olaf Scholz, completând că Germania are șanse ”foarte, foarte mari” să nu se confrunte cu al doilea val, informează Reuters, citat de Agerpres.

Acesta a avertizat însă că lipsa unui vaccin impune distanţarea socială şi, dacă se dovedeşte necesar, măsuri de testare şi urmărire epidemiologică.

”Trăim cu virusul, pe care l-aş descrie ca normal. Iar acest lucru se va schimba numai când vom avea noi tratamente medicale şi un vaccin”, a spus Scholz. ”Atâta timp cât nu se întâmplă asta, va trebui să ne organizăm vieţile în aşa fel încât să evităm un al doilea val”, a arătat Scholz.

De cealaltă parte, Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor a avertizat că ”pandemia nu s-a încheiat”. ”Este important să respectăm recomandările privind distanţarea fizică şi menţinerea unor standarde ridicate ale igienei mâinilor şi etichetei respiratorii. Contribuţia tuturor face diferenţa”, a declarat directorul ECDC, Andrea Ammon, într-o declaraţie care însoţeşte evaluarea, arată Reuters, citat de Agerpres

Potrivit acestui organism, riscul creşterii incidenţei COVID-19 la un nivel care poate necesita reintroducerea unor măsuri de control mai stricte este mare dacă măsurile de izolare sunt eliminate atunci când există încă transmitere comunitară şi dacă nu există sisteme corespunzătoare de monitorizare, testare şi urmărire a contacţilor.

Riscul ar fi moderat dacă măsurile de ieşire din izolare sunt introduse treptat, dacă transmisia a fost redusă la niveluri sporadice şi dacă sunt implementate sisteme de testare şi urmărire a contacţilor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare