Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat în cadrul unei conferințe ce a avut loc la Roma pe tema ”Perspective europene pentru o apărare comună” că ar începe al Treilea Război Mondial” dacă tancurile rusești ar ajunge la Kiev, informează EFE, citat de Agerpres.
Guido Crosetto a făcut această declaraţie, difuzată de media italiene, după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu în marja reuniunii care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO, conform unui comunicat publicat ulterior de Ministerul italian al Apărării.
Potrivit ministrului italian, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe ”în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev” şi deci ”la frontierele Europe”.
”A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”, a subliniat Crosetto.
Acesta a ținut să clarifice că țările NATO nu fac decât să sprijine Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse. El a dat asigurări înaintea acestui moment că țara sa va trimite doar arme defensive care să permită apărarea Ucrainei și pentru a ”opri” o escaladare a conflictului.
”Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace”, a spus ministrul în cadrul unui interviu difuzat pe postul de televiziune La7.
Aceast crez le-a determinat pe unele țări NATO să ia decizia de a livra Ucrainei tancuri, după ce insistențele Varșoviei auspra Berlinului au fost încununate de succes și au fost urmate de o hotărâre similară din partea Statelor Unite, care au anunțat că se vor alătura acestui efort aliat și vor furniza Kievului 31 de tancuri Abrams.




