Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut luni, la Viena, o întâlnire cu omologul austriac, Sebastian Kurz, ocazie cu care a afirmat că Spațiul Schengen trebuie consolidat, adăugând că aderarea României ar contribui la întărirea acestuia.
Potrivit unui comunicat al MAE, cei doi miniștri au discutat despre prioritățile de dezvoltare a relației bilaterale, fiind subliniată atenția specifică pe care cele două țări continuă să o acorde aprofundării relațiilor politice și economice.
Astfel, cei doi oficiali au evidențiat buna integrare a comunității românești din Austria și potențialul acesteia de catalizator în consolidarea relației bilaterale.
Cei doi miniștri au discutat și despre coordonarea bilaterală în perspectiva asumării de către Austria și România a președinției semestriale a Consiliului UE în 2019, cele două state urmând să gestioneze, împreună cu Finlanda, programul de lucru al trio-ului.
În acest context, cei doi oficiali au convenit menținerea unui dialog intens, atât pentru continuarea dezvoltării relațiilor bilaterale, cât și pentru o mai bună coordonare a pozițiilor în urmărirea intereselor comune la nivel regional și european, cât și consolidarea cooperării în perspectiva preluării de către Austria a președinției OSCE în 2017.
În ceea ce privește dosarele de actualitate de pe agenda europeană și internațională, cei doi miniștri au avut un schimb de opinii cu privire la migrație, funcționarea Spațiului Schengen și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
“Ministrul Lazăr Comănescu a subliniat că Spațiul Schengen trebuie nu numai menținut, dar și consolidat, iar aderarea României ar contribui la întărirea acestuia”, precizează MAE.
De asemenea, au fost analizate rezultatele Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, căreia ambele țări îi acordă o importanță majoră din calitatea lor de inițiatori.
Citiți și: Ministrul austriac de Externe: Imigranţii ce ajung ilegal în Europa nu ar trebui să poată cere azil
Ministrul austriac de Externe vrea micşorarea alocaţiei copiilor români din Austria. REACȚIA MAE
.
.





