Monitorul Social: Doar 62% dintre români se declară pe deplin mulțumiți de viețile lor, cea mai scăzută rată din UE. Creșterea prețurilor și situația economică, printre principalele probleme

Cetățenii români sunt printre europenii cei mai nemulțumiți de viețile lor, inclusiv în comparație cu cei din Europa de Est, relevă datele Eurobarometrului 101 din 2024, cuprinse într-un infografic al Monitorului Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert România, conform Agerpres.

”Doar 62% dintre români se declarau în 2024 pe deplin mulțumiți de viețile lor, în timp ce 38% s-au declarat total nemulțumiți, cea mai înaltă rată din statele UE. Spre comparație, 90% sau mai mulți dintre cetățenii unor state ca Germania, Spania, Slovenia sau Suedia raportează că sunt pe deplin mulțumiți de viețile lor, în timp ce la vecinii noștri din Bulgaria proporția celor mulțumiți cu viața este mai mică (66% din populație)”, arată autorii într-un comunicat.

Nemulțumirea cetățenilor români cu privire la viața lor transpare și în neîncrederea lipsa de încredere că lucrurile se vor îmbunătăți pe viitor.

Aproximativ o treime (31%) dintre români se așteaptă ca viețile lor să meargă mai rău în anul 2025, semnificativ mai mulți cetățeni decât în orice alt stat UE inclus în Eurobarometrul 101. Spre comparație, mai puțin de 20% dintre cetățenii Bulgariei, Spaniei sau Sloveniei se așteaptă ca viețile lor să meargă mai rău în 2025, în timp ce doar 5% dintre cetățenii Suediei au aceeași așteptare.

Cele mai importante probleme raportate de către cetățenii români sunt legate de creșterea prețurilor și de situația economică a țării. 43% dintre români consideră că dinamica prețurilor este cea mai mare problemă, iar 27% consideră că situația economică este o problemă importantă a țării.

Problema creșterii prețurilor este considerată importantă de majoritatea cetățenilor europeni, cu rate ridicate înregistrate în Croația (59%), Malta (58%), Bulgaria (48%), Estonia (47%), iar mai scăzute în țările scandinave.

Vârstnicii, cei mai puțin mulțumiți de viețile lor

”Colectarea de date condusă de Comisia Europeană în Eurobarometrul 101 ne permite să identificăm și câteva date suplimentare despre cei mai nemulțumiți dintre români. Rata de nemulțumire crește odată cu vârsta. Dacă doar 26% dintre românii între 18 și 44 de ani se declară nemulțumiți, această rată crește semnificativ la categoriile mai vârstnice, cu 35% nemulțumiți între cei de 45-54 de ani, 44% nemulțumiți între cei de 55-65 de ani și 55% nemulțumiți între cei peste 65 de ani. Similar, cei cu educația primară tind să fie cei mai nemulțumiți de viețile lor, cu 57% nemulțumiți între românii cu mai puțin de 8 clase, în timp ce rata de nemulțumire între românii cu educație superioară este de doar 22%. Aproape 50% dintre românii din mediul rural se declară nemulțumiți de viețile lor, în comparație cu 30% dintre românii din orașe mari”, este precizat în comunicat.

Nemulțumirile sporesc euroscepticismul

Datele Eurobarometrului confirmă faptul că nemulțumirea cetățenilor se corelează cu opinii critice față de UE. Aproape 2/3 dintre românii care au o părere proastă despre Uniunea Europeană se declară profund nemulțumiți de viețile lor. Mai mult, și nemulțumirea față de acțiunile Uniunii Europene în privința Ucrainei pare a se corela cu gradul de nemulțumire general, majoritatea celor nemulțumiți de intervenție fiind în general nesatisfăcuți de propria lor viață în România.

Datele prezentate provin din Eurobarometrul 101/2024 și Eurobarometrul 100/2023, conduse la inițiativa Comisiei Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare