Muntenegru, un nou pas spre integrarea europeană după aderarea la NATO: Podgorica și UE au deschis noi capitole de aderare

După aderarea sa la NATO la începutul acestei luni, Muntenegru face un nou pas spre integrarea sa europeană prin deschiderea a două noi capitole de negociere în procesul său de accedere în Uniunea Europeană, precum și prin finalizarea provizorie a unui alt capitol negociat.

Tratativele de aderare ale Muntenegrului la UE au fost demarate în urmă cu cinci ani (2012).

FOTO: European Parliament

”A noua reuniune a Conferinței de Aderare cu Muntenegru la nivel ministerial UE-Muntenegru a marcat deschiderea negocierilor asupra capitolului 1 – Libertatea de mișcare a bunurilor și asupra capitolului 22 – cel privind politica regional și coordonarea instrumentelor structurale”, informează Consiliul UE într-un comunicat.

Pe de altă parte, reuniunea a marcat și finalizarea provizorie a capitolului 30, cel privind relațiile externe.

Muntenegru este unul dintre cele cinci state care are statut de țară-candidată pentru aderarea la UE (alături de Albania, Macedonia, Serbia și Turcia) și a dobândit acest statut în decembrie 2010.

Deschiderea noilor capitole de negociere are loc într-un context mai larg în care Muntenegru a devenit la începutul lunii iunie al 29-lea stat membru al NATO. Istoria europeană post-Război Rece arată că toate statele care sunt membre atât UE, cât și NATO, au aderat mai întâi la Alianța Nord-Atlantică și, apoi, la Uniunea Europeană.

În ultimul raport (2016) prezentat de Comisia Europeană privind progresele țărilor candidate la UE – renumitul pachet pentru extindere – arată că Muntenegru a înregistrat performanțe în dimensiune politică prin buna organizare a alegerilor parlamentare de anul trecut și că este o țară ”pregătită moderat” în privința reformelor din administrația publică, sectorul judiciar și lupta împotriva corupției sau a crimei organizate. În prezent, Muntenegru are o piață economică a cărei funcționalitate este în dezvoltare și înregistrează progrese în privința implementării legislației europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare