Secretarul general al Organizației Nord-Atlantice (NATO) a convocat o ”reuniune extraordinară cu Ucraina” luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, anunță NATO, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

”La cererea preşedintelui (ucrainean Petro) Poroşenko, secretarul general a acceptat să convoace o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina la nivel de ambasadori, în această după-amiază la Bruxelles, pentru a examina situaţia actuală”, a anunţat NATO într-un comunicat.
De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, la cererea ambelor ţări implicate, iar parlamentul ucrainean se va întruni la orele 14:00 GMT în sesiune extraordinară şi ar putea decreta legea marţială pentru 60 de zile în Ucraina, la cererea preşedintelui Petro Poroşenko.
Acest incident, soldat cu răniţi în rândul ucrainenilor – şase, dintre care doi grav, potrivit Kievului, şi trei, potrivit Moscovei – a suscitat temeri cu privire la o escaladare militară între cele două foste republici sovietice, ale căror relaţii traversează o criză profundă, din 2014 până în prezent.
La Kiev, zeci de ucraineni s-au adunat în faţa Ambasadei ruse în noaptea de duminică spre luni, aruncând cu fumigene şi instalând bărci din hârtie în faţa ambasadei. Potrivit mass-media locale, o maşină aparţinând unui diplomat rus a fost de asemenea incendiată la Kiev.




