NATO: Regatul Unit și Germania vor participa în premieră la misiuni comune de poliție aeriană în Estonia

Piloții britanici vor efectua pentru prima dată misiuni comune de poliție aeriană în Estonia alături de forțele aeriene germane, în contextul în care Marea Britanie se pregătește să preia de la Germania conducerea misiunii NATO în Estonia, stat baltic care se învecinează cu Rusia, informează DPA și PA, preluat de Agerpres.

Avioanele Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) și ale Forțelor Aeriene Germane vor lua parte la primele misiuni „integrate” de acest gen, timp de patru luni, începând din aprilie.

Invazia rusă din Ucraina a reaprins îngrijorările în statele de frontieră, inclusiv în Estonia, cu privire la ambițiile lui Vladmir Putin și la următorii pași ai acestuia.

„Personalul nostru RAF din Estonia își asumă un rol vital, asigurând securitatea cerului european și consolidând prezența NATO în Europa de Est. Operațiunile comune de acest tip demonstrează forța și unitatea alianței NATO și hotărârea noastră comună de a menține pacea și securitatea în întreaga regiune”, a declarat ministrul britanic al apărării Ben Wallace.

La rândul său, comandantul Escadrilei Aeriene Expediționare 140, Scott Maccoll, a declarat: „Ziua de astăzi marchează o mare premieră pentru cele două forțe aeriene ale noastre. Lucrăm împreună de ceva timp, iar nivelul de cooperare a atins acum un nou nivel. Continuă să fie o plăcere absolută să lucrăm cu aliații noștri germani în toate aspectele misiunii noastre – de la întreținerea și operarea avioanelor până la planificarea și activitățile logistice. Care este cea mai bună modalitate de a demonstra forța și unitatea Alianței NATO, decât prin operațiuni comune de succes, precum aceasta?”.

De asemenea, locotenent-colonel Christoph Hachmeister, comandantul detașamentului german, a declarat: „Să lucrăm împreună cu aliații noștri din cadrul RAF într-o misiune reală este ceea ce am așteptat cu nerăbdare de când am început această misiune. Acum putem demonstra interoperabilitatea în aceste vremuri dificile pentru a ne proteja partenerii baltici și flancul estic al NATO. Numeroșii ani de bune practici de lucru împreună vor fi baza unei cooperări de succes.”

Ministerul Apărării de la Londra a declarat că misiunea face parte din angajamentul Regatului Unit față de Estonia, membră a NATO.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare