Eurodeputații subliniază necesitatea unor obiective de mediu ambițioase și o finanțare adecvată pentru viitorul UE, înaintea summitului european din 12-13 decembrie, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Marți dimineață, eurodeputații au discutat prioritățile PE pentru summitul Consiliului European din decembrie cu Tytti Tuppurainen, reprezentantul președinției finlandeze a Consiliului UE și Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Liderii grupurilor politice, reprezentând o majoritate largă, au solicitat progrese imediate la negocierile pentru următorul buget al UE pe termen lung (Cadrul financiar multianual 2021-2027). În aceste sens, au evidențiat necesitatea finanțării și a politicilor adecvate pentru a asigura prosperitatea economică a cetățenilor și leadership-ul global al UE în ceea ce privește schimbările climatice, inovația (în special în tehnologia „ecologică”) și politici de tranziție corecte.
Mulți dintre cei care au luat cuvântul au avertizat, de asemenea, că orice altă întârziere ar perturba programele finanțate de UE, ceea ce ar dăuna în mod disproporționat cetățenilor, regiunilor, orașelor, fermierilor, cercetătorilor, studenților, ONG-urilor și întreprinderilor.
Citiți mai multe despre poziția Parlamentului
Deputații europeni au subliniat că discuțiile din Consiliul European privind o strategie a UE pe termen lung privind clima și modul de atingere a neutralității climatice până în 2050 vor avea loc la doar câteva zile după Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (COP25). Subliniind că schimbările climatice sunt o prioritate absolută, deputații au solicitat să se întreprindă acțiuni imediate și concrete. Cei mai mulți vorbitori au comentat obiectivele de neutralitate climatică stabilite pentru 2050, mulți cerând să fie stabilite și obiective mai ambițioase.
Alte subiecte ridicate includ deschiderea procesului de aderarea la UE a Macedoniei de Nord și Albaniei, politicile de coeziune și agricultură, apărare și securitate, migrație, instabilitate globală și protecția valorilor comune europene, inclusiv a statului de drept.




