Premierul Nicolae Ciucă va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu mai mulţi oficiali, printre care omologul belgian Alexander De Croo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Atât cu premierul belgian, cât și cu secretarul general al NATO, premierul Ciucă va susține declarații comune de presă.
Potrivit agendei șefului Guvernului, întâlnirea lui Ciucă cu De Croo va fi urmată de semnarea a două documente bilaterale.
Primul dintre acestea este Acordul bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare și Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH).
Cel de-al doilea reprezintă un Memorandum de înțelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) și Centru Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN).
Şeful Guvernului român va avea şi consultări cu reprezentanţii comunităţii de afaceri române şi belgiene.
Nicolae Ciucă se va întâlni şi cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.
Joi, premierul Ciucă se va întâlni cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, şi cu delegaţia europarlamentarilor români.
Din delegaţia condusă de prim-ministru fac parte ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, şi ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, conchide sursa citată.
Întrevederea premierului cu secretarul general al NATO are loc în contextul războiului Rusiei în Ucraina, dar și în condițiile în care România va găzdui la finalul lunii noiembrie prima reuniune a miniștrilor de externe din NATO după summitul de la Madrid.
Reuniunile cu oficialii de la nivelul Uniunii Europene se vor desfășura în condițiile în care România continuă eforturile diplomatice pentru a obține aderarea la spațiul Schengen, Comisia Europeană este așteptată să publice următorul raport MCV, iar administrația de la București continuă implementarea jaloanelor din PNRR pentru a primi următoarele tranșe de fonduri.




