Nicolae Ciucă și generalul David Petraeus, ex-director CIA, au discutat de provocările de securitate regionale și globale

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o întrevedere cu fostul director al CIA, generalul american David Petraeus, aflat în România pentru lansarea unui volum privind evoluția conflictelor și pentru a participa la cea de-a 8-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.

“Am avut onoarea să îl primesc, astăzi, la Senatul României, pe Generalul în rezervă David Petraeus, fostul director al CIA. Discuții despre provocările de securitate regionale și globale.”, a scris Ciucă, pe Facebook.

 

Nicolae Ciucă și David Petraeus au servit împreună în Afganistan și Irak, unde România a participat la coalițiile internaționale conduse de Statele Unite și comandate de generalul american.

Ulterior, șeful Senatului a participat la lansarea volumulul “Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”, la care generalul Petraeus este coautor împreună cu Andrew Roberts.

Lansarea cărții a fost organizată de New Strategy Center, iar evenimentul a avut loc în Aula Universității Naționale de Apărare ”Carol I” din București.

Evenimentul a fost deschis de General-maior Eugen Mavriș, rectorul Universității Naționale de Apărare ”Carol I” șo George Scutaru, Director General New Strategy Center. În cadrul evenimentului, au susținut discursuri Nicolae Ciucă, președintele Senatului României, general-locotenent Dragoș Iacob, locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, Simona Cojocaru, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale. Moderatorul evenimentului a fost David Carstens, Expert Senior Asociat, New Strategy Center.

Evenimentul a continuat cu o dezbatere pe marginea cărții la care au participat Generalul David Petraues, General (rez.) Daniel Petrescu, iar apoi a urmat o sesiune de autografe.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare