Nicușor Dan, dialog cu elevii la Focșani de Ziua Unirii Principatelor: Trăim într-o societate cu o confuzie de valori. Avem datoria să apărăm adevărul, știința și cunoașterea

Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă, la Focșani, că societatea actuală se confruntă cu o confuzie profundă de valori și că este obligația fiecăruia să lupte pentru adevăr, pentru valoarea științei și a cunoașterii și pentru respectul față de acestea în spațiul public.

Șeful statului a vizitat sâmbătă dimineață Colegiul Național „Unirea” din Focșani, unde a înmânat conducerii instituției Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române și al împlinirii a 16 de ani de la înființare. Președintele a fost întâmpinat cu aplauze și ovații într-o sală arhiplină, înainte de a participa la manifestațiile de la Focșani și de la Iași consacrate Unirii Principatelor Române, la 167 de ani de la înfăptuire.

În mesajul adresat elevilor, Nicușor Dan a vorbit despre propria formare ca licean, despre dificultățile generate de confuzia de valori din societatea contemporană și despre rolul esențial al școlii în apărarea adevărului, a științei și a cunoașterii, subliniind că această misiune este cu atât mai dificilă pentru generațiile care intră acum în viața publică.

„Este o mare bucurie pentru mine să fiu cu dumneavoastră în dimineața aceasta și vă mărturisesc că este și un moment de emoție, aducându-mi aminte de formarea mea ca elev. Mult timp după ce am terminat liceul, de câte ori mă întâlneam cu cineva și spuneam că sunt din Făgăraș, întrebarea era: «Și ai făcut la Radu Negru în Făgăraș, nu-i așa?» Iar eu spuneam: «Da, e adevărat»”, a afirmat președintele.

 

El i-a felicitat pe elevi pentru parcursul lor educațional și pentru faptul că aleg să se formeze în jurul unor valori solide, într-un context social complicat. „Trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori și este obligația noastră să luptăm pentru valori precum adevărul, valoarea științei și a cunoașterii în societate. Nu este deloc o luptă ușoară, mai ales pentru dumneavoastră, care vă formați și intrați acum în societate”, a subliniat Nicușor Dan.

Președintele a făcut și o comparație între generații, arătând că nonconformismul de astăzi nu mai ține de semne exterioare, ci de curajul de a susține valori care pot părea demodate într-o lume grăbită și polarizată.

„În generația noastră, ca să fii neconformist era destul de simplu: îți lăsai părul un pic mai mare, ascultai un anumit tip de muzică și erai neconformist. Pentru dumneavoastră, să fii neconformist înseamnă să ai curajul să afirmi niște valori care par desuete, dar sunt valorile pe care s-a construit această societate. Nu este ușor. Este o lume complexă, cu multe oportunități”, a mai spus șeful statului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare