Ministra afacerilor externe, Oana Țoiu, salută obiectivele anunțate de președinția irlandeză a Consiliului UE, care și-a început mandatul la 1 iulie, reiterând interesul României pentru participarea la nivel european în cadrul negocierilor privind viitorul buget european multianual, Fondul pentru Competitivitate și procesul de extindere al blocului comunitar.

„În primul rând, vorbim despre negocierea bugetului european și a alocării pentru România în cadrul financiar multianual, nu doar din perspectiva menținerii investițiilor de peste 60 de miliarde de euro planificate pentru România, ci și a regulilor de alocare a acestor instrumente financiare. Pentru România este foarte important să se păstreze o alocare consistentă pentru fondurile de coeziune și pentru fondurile destinate sectorului agricol”, a transmis șefa diplomației române în cadrul lansării oficiale a președinției irlandeze la București.
Alături de ambasadorul irlandez, Brendan Ward, oficialul român a subliniat că rămâne esențială implementarea Fondului pentru Competitivitate care să țină cont de diferențele geografice: „Pentru noi este foarte important să lucrăm împreună în următoarele luni la Fondul pentru Competitivitate, astfel încât acesta să permită accesul întreprinderilor mici și mijlocii. (…) Este necesară o abordare geografică echilibrată, astfel încât beneficiile investițiilor în refacerea bazei industriale, în competitivitate și în dezvoltarea unor afaceri europene, care să își crească ponderea pe piețele externe și, implicit, rolul Europei în economia globală, să fie accesibile tuturor regiunilor.”
„Este important pentru noi – și ne bucurăm că aceasta se află în vârful priorităților Irlandei – obiectivul creșterii competitivității. Este momentul să refacem împreună baza industrială din interiorul Uniunii Europene. De altfel, România este o țară cu o istorie industrială semnificativă și, în acest moment, cu planuri de dezvoltare foarte clare”, a mai adăugat aceasta.
Nu în ultimul rând, Oana Țoiu a subliniat că trebuie continuate eforturile pentru consolidarea parteneriatului cu țările aflate în proces de aderare la Uniunea Europeană.




