Olaf Scholz anunță livrări iminente de arme către aliații din Estul Europei care vor trimite în Ucraina armament mai vechi

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat miercuri livrarea iminentă de arme aliaţilor din Estul Europei care în schimb vor trimite arme din era sovietică în Ucraina, relatează dpa, potrivit Agerpres

Olaf Scholz a spus că guvernul a concretizat aceste acorduri cu mai multe state care prevăd că ele vor fi legate direct de livrări de arme către Ucraina.

Potrivit planului, partenerii est-europeni care trimit arme din epoca sovietică Ucrainei vor primi livrări de arme din Germania în schimb. Justificarea este că ar fi mai uşor pentru soldaţii ucraineni să utilizeze echipament din epoca sovietică, cu care sunt obişnuiţi, în loc de arme moderne occidentale.

Germania a purtat convorbiri cu Republica Cehă, Grecia, Polonia şi Slovenia asupra acestor acorduri. „Am investit multă energie pentru ca asta să se întâmple”, a spus Scholz, adăugând că implementarea va avea loc în următoarele săptămâni.

Între timp, cancelarul nu a comentat asupra solicitării opoziţiei ca Germania să livreze direct Ucrainei vehicule de luptă pentru infanterie şi de aprovizionare.

În schimb, el a confirmat că Germania va furniza doar tipurile de arme pe care alţi aliaţi ai Ucrainei le trimit. „Este o decizie de leadership pe care am luat-o împreună”, a spus Scholz.

Luna trecută,, Olaf Scholz, prezent în vizita emblematică din Ucraina alături de liderii Franței, României și Italiei, a participat la conferința comună de presă de la Kiev, prilej cu care l-a asigurat pe președintele Volodimir Zelenski că Ucraina face parte din „familia europeană” și că Germania va continua să livreze arme, atâta timp cât va fi necesar. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare