România este în strânsă coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană în legătură cu situația din Venezuela după operațiunea militară a SUA și discută alinierea unei declarații comune în pregătirea Consiliului de Securitate al ONU, a transmis ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu.
„Suntem în strânsă coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană pe situația din Venezuela și am discutat astăzi alinierea pentru o declarație comună în pregătirea consiliului de securitate ONU”, a scris șefa diplomației române, pe Facebook, după ce premierul Ilie Bolojan a declarat tot sâmbătă că România urmărește „cu atenție” evoluțiile din Venezuela și a subliniat că poziția Bucureștiului va fi în linie cu cea a Uniunii Europene.
Reacțiile de la nivelul Uniunii Europene au fost formulate de lideri principalelor instituții – Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European – și de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, pledând pentru soluții care să respecte dreptul internațional și Carta ONU.
Potrivit lui Țoiu, decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate avea efecte semnificative atât asupra combaterii criminalității, cât și asupra relansării unui proces politic legitim în Venezuela. „Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate opri creșterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun în prosperitate dar este și o decizie care ne aduce la masa discuțiilor diplomatice pentru a reafirma și a proteja regulile internaționale”, a afirmat Oana Țoiu.
Ministrul de externe a subliniat că România urmărește cu atenție evoluțiile din Venezuela și din perspectiva protejării cetățenilor români aflați în această țară. „Ne interesează în mod deosebit ce se întâmplă în Venezuela, țară unde trăiește o mică, dar relevantă, comunitate cu rădăcini românești. Prima prioritate este siguranța cetățenilor români din această țară”, a transmis ea.
În acest context, Oana Țoiu a precizat că misiunile diplomatice și consulare ale României din America Latină sunt pregătite să acorde asistență, în cooperare cu structurile europene. „Misiunile diplomatice și consulare ale României din spațiul Americii Latine sunt pregătite să acorde asistență în caz de nevoie alături de misiunea permanentă a UE”, a spus ministrul, adăugând că „avem începând de acum câteva ore un proces comun de informare reciprocă și asistență consulară între țările membre UE”.
Șefa diplomației române a făcut apel la reținere și responsabilitate și a reafirmat sprijinul pentru revenirea la un regim democratic în Venezuela. „Ne pronunțăm pentru reținere și responsabilitate din partea autorităților și susținem inițierea în cel mai scurt timp posibil de demersuri pentru revenirea la democrație, un deziderat constant exprimat de cetățenii venezueleni”, a declarat Oana Țoiu.
Referindu-se la situația opoziției politice, ministrul de externe a afirmat că lidera acesteia, María Corina Machado, a fost forțată să trăiască în clandestinitate. „Lidera opoziției venezuelene şi recenta laureată a premiului Nobel pentru pace, María Corina Machado, a fost forțată de regimul Maduro să trăiască în clandestinitate pentru că acestui dictator i-a fost teamă de democrație, de voința venezuelenilor, însă regimurile brutale nu pot continua la nesfârșit”, a scris Oana Țoiu.
Ministrul a subliniat totodată importanța combaterii traficului de droguri și a criminalității organizate, considerate amenințări majore la adresa securității. „Împărtășim pe deplin prioritatea combaterii traficului de droguri și a criminalității organizate, care reprezintă o amenințare semnificativă la securitatea noastră comună”, a precizat ea.
În final, Oana Țoiu a reamintit poziția constantă a Uniunii Europene și a României față de regimul de la Caracas. „Uniunea Europeană a instituit, și cu participarea României, regimuri succesive de sancțiuni la adresa regimului nedemocratic de la Caracas, inclusiv după desfășurarea profund viciată a alegerilor prezidențiale din iulie 2024. Uniunea Europeană și România nu l-au recunoscut pe Nicolas Maduro drept președinte legitim al Venezuelei”, a transmis ministrul de externe.
Statele Unite vor conduce Venezuela până când va putea avea loc o „tranziție corespunzătoare și sigură”, a declarat sâmbătă președintele american Donald Trump, într-o conferință de presă susținută la reședința sa din Mar-a-Lago, în Florida, după operațiunea americană de capturare a președintelui venezuelean Nicolas Maduro denumită “Absolute Resolve”, relatează agențiile internațională de presă.
„Vom conduce țara până când vom putea avea o tranziție sigură, corespunzătoare și judicioasă. Și trebuie să fie judicioasă, pentru că despre asta este vorba. Vrem pace, libertate și justiție pentru marele popor venezuelean”, a declarat președintele SUA.




