Papa Francisc i-a îndemnat pe liderii europeni, duminică, la Sofia, să abordeze chestiuni precum inegalitatea distribuţiei bogăţiei şi ratele scăzute ale natalităţii, despre care suveranul pontif a spus că au creat o ”cortină de gheaţă” între statele bogate şi cele sărace din Europa şi au alimentat fenomenul imigraţiei, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Folosind o expresie inspirată din celebra frază rostită de Winston Churchill despre ”Cortina de Fier” care a căzut asupra unei Europe divizate după Al Doilea Război Mondial, papa Francisc a spus că noile diviziuni sociale afectează profund chipul ”bătrânului continent” la 30 de ani după prăbuşirea comunismului.
”Bulgaria, la fel ca multe alte ţări din Europa, trebuie să facă faţă unui fenomen care poate fi numit o nouă iarnă: iarna demografică, ea a coborât o cortină de gheaţă asupra unei părţi mari a Europei, consecinţă a încrederii scăzute în viitor”, a declarat liderul de la Vatican într-un discurs rostit la Palatul Prezidenţial din Sofia.
Papa Francisc a făcut aceste declaraţii în timpul vizitei sale de două zile în Bulgaria – prima lui vizită în această ţară şi prima întreprinsă de un papă în Bulgaria în ultimii 17 ani. Liderul de la Vatican s-a întâlnit duminică şi cu lideri ai Bisericii Ortodoxe bulgare. Marţi, suveranul pontif va ajunge în Macedonia de Nord.
Potrivit ONU, Bulgaria este ţara care se depopulează cel mai rapid pe plan mondial din cauza imigraţiei, unei natalităţi slabe şi unei mortalităţi care depăşeşte media europeană, fenomen ce afectează numeroase ţări din Balcani şi Europa Centrală, relatează AFP.
Populaţia bulgară ar putea să scadă până la 5,4 milioane de locuitori în 2050.




