Europarlamentarul Dan Motreanu a afirmat joi că a obținut votul Parlamentului European pentru sprijinirea regiunilor care se confruntă cu scăderea forței de muncă, plecarea tinerilor și cu o pondere scăzută a persoanelor cu studii superioare.
“Mecanismul de stimulare a talentelor”, pentru care a fost responsabil din partea grupului PPE, a fost aprobat, Motreanu precizând că acest vot reprezintă “o probă concretă a solidarității europene”.
”Capcana dezvoltării talentelor afectează 82 de regiuni din 16 state, reprezentând aproape 30% din populația UE. Din păcate și șapte din cele opt regiuni din România sunt afectate de declinul demografic. Comisia Europeană are în vedere proiecte pilot prin care se oferă asistență finanțată 100% de UE. Un proiect este axat pe formarea, atragerea și reținerea lucrătorilor calificați, iar al doilea este axat pe sprijinirea regiunilor din care tinerii sunt mai predispuși să plece. Statele UE vor fi susținute, prin instrumentul de sprijin tehnic (IST), să pună în aplicare reforme pentru a aborda problema reducerii populației în vârstă de muncă, lipsa competențelor necesare și pentru a răspunde nevoilor pieței locale”, a afirmat Dan Motreanu (PNL, PPE).
Prin amendamentele depuse și votate de Parlamentul European se solicită următoarele:
– Asistența tehnică personalizată să fie extinsă atât la toate cele 46 de regiuni aflate deja în „capcana dezvoltării talentate”, cât și la toate cele 36 de regiuni care riscă să se confrunte cu o „capcană a dezvoltării talentate” în viitor.
– Comisia Europeană să înființeze un grup operativ responsabil de punerea în aplicare a Mecanismului de stimulare a talentelor.
– Noua perioadă de programare a politicii de coeziune să includă crearea unui fond UE dedicat care să abordeze problema exodului creierelor.
– Comisia Europeană să faciliteze investițiile sociale și teritoriale prin excluderea cofinanțării naționale a fondurilor de coeziune pentru regiunile aflate într-o „capcană de dezvoltare”.
– Comisia Europeană să reintroducă Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) sub umbrela fondurilor de coeziune și să aloce cel puțin 5 % din resursele politicii de coeziune la nivel național pentru zonele rurale.
– Comisia Europeană și statelor membre să identifice stimulentele și scutirile fiscale pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în regiunile europene care fac parte din „capcana dezvoltării talentelor”.




