Acasă ROMÂNIA Pensiile și contribuțiile sociale ale cetățenilor români și americani vor fi recunoscute...

Pensiile și contribuțiile sociale ale cetățenilor români și americani vor fi recunoscute reciproc în România și SUA, anunță ministrul Oana Țoiu

11
© MAE

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat că, de la 1 septembrie, pensiile și contribuțiile sociale ale cetățenilor români și americani vor fi recunoscute reciproc în România și Statele Unite, după finalizarea procedurilor necesare pentru aplicarea acordului bilateral de securitate socială.

„Am o veste foarte bună. De la 1 septembrie anul acesta, pensiile cetățenilor români și cetățenilor USA vor fi recunoscute în ambele state. La fel vor fi și contribuțiile sociale”, a transmis Oana Țoiu într-o postare publicată online.

Șefa diplomației române a afirmat că autoritățile au încheiat „practic” toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului.

„Am terminat, practic, munca pentru ca acordul de securitate socială între România și USA să fie pus în practică. Sunt generații care așteaptă de zeci de ani asta și chiar dacă politic am fost întotdeauna de acord între noi că vrem să o ducem la bun sfârșit, astăzi am terminat munca necesară pentru asta”, a precizat ministrul.

Potrivit acesteia, măsura va avea efecte importante atât pentru cetățenii care au lucrat în cele două state, cât și pentru mediul economic și investițional.

„Este o veste foarte bună și pentru investitori și companii”, a subliniat Oana Țoiu.

Ministrul a arătat că tema cooperării economice și a sprijinirii investițiilor a fost discutată încă din toamna anului trecut cu secretarul de stat american Marco Rubio.

„Am stabilit în întâlnirea de toamna trecută cu secretarul de stat Marco Rubio că vom axa munca noastră împreună între Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat și în direcția sprijinului mediului economic și a investițiilor”, a afirmat ea.

Potrivit Oanei Țoiu, noul cadru va facilita mobilitatea angajaților și planificarea resurselor umane pentru companiile româno-americane.

„Practic, de acum, antreprenorii și investitorii româno-americani vor putea mai ușor să-și planifice mobilitatea resursei umane. Pot să aibă echipe care lucrează aici în România și apoi în Statele Unite ale Americii fără ca angajații să-și pună problema că nu vor putea la capătul drumului să aibă acces la beneficiile lor sau la pensie prin recunoașterea reciprocă a acestor contribuții”, a explicat ministrul.

Ea a adăugat că acordul reprezintă și un semn de respect față de generațiile de români și americani care au contribuit la dezvoltarea economiilor celor două state.

„Astăzi este și o zi în care ne arătăm împreună respectul pentru generațiile de români și generațiile de americani care au contribuit la economia țărilor noastre și care poate să hotărască să-și trăiască bătrânețea în cealaltă țară și vor să aibă acces la pensie”, a transmis Oana Țoiu.

Ministrul afacerilor externe a mai subliniat că legăturile dintre oameni reprezintă un element esențial al parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite.

„Legăturile între oameni sunt firul puternic care contribuie la parteneriatul strategic dintre noi”, a afirmat ea.