Franța transmite Comisiei Europene o versiune revizuită a proiectului de lege privind interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani, anunță Macron

Guvernul francez a prezentat, luni, 14 septembrie, o versiune revizuită a proiectului de lege privind interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani, după ce un text legislativ anterior a fost respins de Consiliul Constituțional, a anunțat Emmanuel Macron, informează Le Monde.

„În urma deciziei pronunțate de Consiliul Constituțional la jumătatea lunii august privind interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani, l-am însărcinat pe prim-ministru să găsească o soluție conformă cu observațiile Consiliului și cu legislația europeană. Acest lucru a fost realizat”, a scris Emmanuel Macron într-un mesaj publicat pe Facebook.

\

„După o muncă tehnică riguroasă, guvernul transmite astăzi noi documente Comisiei Europene”, „la o lună de la decizia Consiliului”, continuă el. Această notificare reprezintă o etapă crucială pentru a se asigura că viitorul text legislativ va fi conform cu legislația europeană.

„Datorită hotărârii președintei Comisiei, a parlamentarilor și sprijinului numeroaselor state europene care împărtășesc această necesitate, mă bucur că protecția minorilor în mediul online este de acum o prioritate a Europei noastre, aflată în centrul orientărilor acestei noi sesiuni parlamentare”, a mai scris Emmanuel Macron.

La finalul anului trecut, Parlamentul European a adoptat un raport non-legislativ prin care își exprima profunda îngrijorare față de riscurile pentru sănătatea fizică și mintală cu care se confruntă minorii online.

Eurodeputații cer o protecție mai bună împotriva strategiilor manipulatoare care pot crește dependența și care afectează capacitatea minorilor de a se concentra și de a interacționa judicios cu conținutul online.

Pentru a ajuta părinții să gestioneze prezența digitală a copiilor lor și să asigure o participare online adecvată vârstei, Parlamentul European a propus o limită de vârstă armonizată la nivel european de 16 ani pentru a accesa platformele de comunicare socială, serviciile de partajare a materialelor video și interlocutorii de IA. Minorii între 13 și 16 ani ar putea avea acces cu consimțământul părinților.

Eurodeputații au salutat eforturile depuse de Comisie pentru a dezvolta o aplicație UE de verificare a vârstei și portofelul UE pentru identitatea digitală (eID) și au insistat că mecanismele de verificare a vârstei trebuie să fie exacte și să protejeze viața privată a minorilor.

Potrivit eurodeputaților, aceste sisteme nu pot elimina responsabilitatea platformelor de a se asigura că produsele lor sunt sigure și adaptate vârstei din momentul conceperii.

Citiți și: Eurobarometru: Peste 60% dintre europeni susțin introducerea unor reguli UE care să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale

Aplicația europeană pentru verificarea vârstei pe platformele online este gata din punct de vedere tehnic, anunță Ursula von der Leyen: Vom avea toleranță zero față de companiile care nu respectă drepturile copiilor noștri

Până la adoptarea unor măsuri la nivel european, statele membre UE au hotărât să recurgă la decizii individuale, printre acestea numărându-se Spania, care a propus interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani. 

Comisia Europeană urmează să prezente o propunere privind protecția copiilor în mediul online, care ar putea include stabilirea unei vârste minime pentru accesul la rețelele sociale și un sistem de acces etapizat, pe grupe de vârstă.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare